Marcel Ghergu, preşedintele Chindiei Târgovişte, a vorbit la Telekom Sport despre situaţia financiară a clubului din Liga 1. Fotbalul s-a întrerupt în României din cauza pandemiei de Coronavirus, dar oficialul echipei din Târgovişte spune că plăţile sunt la zi la club şi nu s-a pus problema reducerile salariale.
Pandemia de Coronavirus a speriat unele cluburi din Liga 1, precum FCSB, care a apelat la reduceri salariale şi intrări în şomaj tehnic, dar există şi echipe care n-au luat nicio măsură în acest sens. Precum CFR Cluj sau U Craiova, dar ultimul club intrat pe lista celor care sunt cu plăţile la zi este Chindia Târgovişte.
Preşedintele Marcel Ghergu a făcut anunţul, la Telekom Sport: "E clar că în acest moment prioritatea numărul 1 este sănătatea tuturor, dar în privinţa clubului sunt lucrurile destul de clare. Cel puţin până în momentul de faţă, nu s-a luat nicio deczie de a se reduce bugetul sau ceva de genul ăsta. Noi ne-am îndeplinit toate obligaţiile financiare către toţi angajaţii inclusiv jucători, antrenori, la zi. Deci din punctul ăsta de vedere suntem bine, către angajaţi, către bugetul de stat şi aşa mai departe.
Aşteptăm cu nerăbdare deciziile care se vor lua de a continua, de a încheia acest campionat sau ce decizii se vor lua. Pentru acest an nu se întrevăd aşa probleme. E clar că sunt greutăţi şi din partea autorităţilor, dar bugetul nostru este bine conturat şi nu cred că va suferi modificări. Din punct de vedere financiar cred că cea mai bună soluţie ar fi de a încheia acest sezon pe teren", a spus Marcel Gherghu, la Telekom Sport.
Înaintea întreruperii cauzate de COVID-19, Chindia Târgovişte se clasa pe locul 13 în clasamentul din play-out-ul Ligii 1, retrogradabil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marcel ghergu, chindia targoviste