You are here:

EXCLUSIV | "Încrezători că putem să ieşim din grupe!" Tricolorii de la U21 nu se tem de favoritele la câştigarea trofeului, pe care le întâlnesc în grupe.

EXCLUSIV | "Încrezători că putem să ieşim din grupe!" Tricolorii de la U21 nu se tem de favoritele la câştigarea trofeului, pe care le întâlnesc în grupe.

Echipa națională

Comentarii

Atmosfera optimistă din lotul reprezentativei de tineret, dezvoltată de Daniel Isăilă şi Mirel Rădoi în timpul campaniei de calificare, a rămas şi după ce au fost aflate adversarele din grupa de la Campionatul European U21, de anul viitor, din Italia şi San Marino.

"Tricolorii" mici sunt conştienţi că vor avea în faţă echipe foarte puternice, dar nu se aşteptau la altceva şi sunt încrezători că pot să facă o figură frumoasă vara viitoare: "Ştiam cu toţii că nu va fi uşor cu oricine am cădea, orice meci va fi greu indiferent de adversar, jucăm la Campionatul European unde motivaţiile sunt mari pentru toată lumea, sunt de parere că avem o grupă puternică, dar totodată interesantă. Mergem acolo încrezători că putem ieşi din grupe. Hai România!", a declarat George Puşcaş, în exclusivitate pentru Telekom Sport. 

În acest sezon, Puşcaş a înscris trei goluri în nouă meciuri pentru Palermo, în Serie B. 

România U21 va juca în Grupa C a Campionatului European din 2019, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia. 

Afla mai multe despre: george puscasalexandru pascanuromania u21echipa nationalacampionatul european 

viewscnt
Articole similare