You are here:

EXCLUSIV | "Întinereşte. E caz de studiu!". Mihai Stoica, impresionat de "bătrânul" Hoban, care a dat dou assist-uri la 39 de ani

EXCLUSIV | "Întinereşte. E caz de studiu!". Mihai Stoica, impresionat de "bătrânul" Hoban, care a dat dou assist-uri la 39 de ani

CFR Cluj

Comentarii

Ovidiu Hoban (39 de ani) l-a impresionat pe Mihai Stoica în meciul Chindia - CFR Cluj 0-2, de la Ploieşti. MM a spus că Hoban "efectiv întinereşte" şi că evoluţia sa a fost una foarte bună, în meciul în care a reuşit două pase de gol.

Mihai Stoica a rostit doar cuvinte de laudă, în direct la Orange Sport, despre Ovidiu Hoban. Veteranul de la CFR Cluj a reuşit două assist-uri în meciul Chindia - CFR Cluj 0-2.

EXCLUSIV | "Întinereşte. E caz de studiu!". Mihai Stoica, impresionat de "bătrânul" Hoban, care a dat dou assist-uri la 39 de ani

Ovidiu Hoban a fost desemnat omul meciului în partida Chindia - CFR Cluj 0-2, în care a avut o evoluţie solidă şi a reuşit două pase de gol. După meci, Mihai Stoica l-a lăudat pe Hoban şi l-a numit "caz de studiu" pentru că "efectiv întinereşte".

"Peste 20 de ani, Hobam cu acelaşi fizic... Efectiv întinereşte. Nici n-are de-astea cu bărbi, cu din astea. Hoban e un caz de studiu. Efectiv întinereşte. Da, e bun, eu zic că e bun. Am fost în Israel şi toată lumea întreba de el, la ani de zile după ce plecase", a spus Mihai Stoica despre Hoban, la Orange Sport.

Chindia - CFR Cluj 0-2, în Superligă

CFR Cluj a învins duminică formaţia Chindia Târgovişte, scor 2-0, într-un meci contând pentru etapa a patra a Superligii. Clujenii au încheiat partida în nouă jucători, iar Dan Petrescu a fost şi el eliminat.

În meciul de la Ploieşti, clujenii au deschis scorul în minutul 27, la un corner al lui Petrila, recentrare cu capul Hoban şi Muhar a înscris.

În minutul 45, Yeboah a mărit avantajul oaspeţilor dintr-o foarfecă.

În repriza a doua, clujenii au avut trei eliminaţi – doi jucători şi antrenorul Dan Petrescu. În minutul 66, Yeboah a alunecat şi l-a lovit pe Ioniţă, târgoviştenii au cerut eliminare. Arbitrul Iulian Călin i-a acordat cartonaşul roşu lui Yeboah, iar Dan Petrescu a protestat şi a fost şi el eliminat. Yeboah a fost aproape de un conflict cu un oficial al arenei din Ploieşti, dar, în cele din urmă, a părăsit terenul. În minutul 80 a fost eliminat şi Debeljuh, pentru o lovitura de cot aplicată lui Celea, decizie contestată de clujeni.

Chindia: Căbuz - Căpuşă, Celea, Boldor, Ad. Ioniţă (Şerban 74’)- Neguţ, Chamed (Mihaiu 83’), Vorobjovas (Passaglia 46’), D. Dumitraşcu (Cooper 59’) - Popadiuc - D. Popa. Antrenor: Adrian Mihalcea

CFR Cluj: Bălgrădean – Braun (Yuri 90’), Kolinger, A. Burcă, Brucic – Hoban (Boateng 74’), Muhar, Bordeianu (Roger 74’) - Yeboah, Jefte Betancor (Debeljuh 74’), Petrila (Bălan 84’).Antrenor: Dan Petrescu

Cartonaşe galbene: Neguţ 56, Cooper 70, Passaglia 87 / Braun 72

Cartonaşe roşii: Yeboah (CFR Cluj) 66, Dan Petrescu (CFR Cluj) 68, Debeljuh (CFR Cluj) 80

Arbitri: Iulian Călin - George Florin Neacşu, Romică Bîrdeş – Marcel Bîrsan

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Gabriel Sabin Stroe

Observator: Irina Mîrţ

Afla mai multe despre: hobanmihai stoicacfr clujsuperliga 

viewscnt
Articole similare