You are here:

EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu, despre unul dintre cele mai grele momente: "Am simţit în inimă că s-a rupt ceva în mine"

EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu, despre unul dintre cele mai grele momente: "Am simţit în inimă că s-a rupt ceva în mine"

Fotbal intern

Comentarii

Fostul mare internaţional Ionuţ Lupescu, ajuns la 50 de ani, a dat timpul înapoi şi a vorbit despre momentul în care a decis să pună carierei de fotbalist, în 2002.

74 de selecţii la echipa naţională, 4 turnee finale. Aproape 200 de meciuri pentru Dinamo. Sunt doar câteva dintre reperele lui Ionuţ Lupescu când vine vorba despre ce a făcut pentru România. În străinătate, Lupescu a jucat la Bayer Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al Hilal.

"Cred că pentru fiecare jucător de fotbal, fiecare sportiv, indiferent de sportul pe care l-a practicat, atunci când faci ceva de copil până la 30-35 de ani eşti obişnuit şi ai tabieturile tale. La mine, în cazul meu, sunt sigur că şi la alţii s-a întâmplat, e greu să îţi explic dar la mine cred că s-a rupt ceva. Am simţit în inimă că s-a rupt ceva în mine.

Dar e foarte greu să transmit şi să explic acest lucru pentru că am făcut ce am iubit toată viaţa şi la un moment dat te trezeşti că s-a terminat.

După aceea, ca orice jucător, stai şi te gândeşti de ce vrei să te apuci, ce vrei să faci. Eu am avut şi noroc cu soţia mea care m-a împins de la spate, m-am apucat să studiez şi după care am încercat să îmi termin facultăţile, să îmi fac şcoala de antrenori în Germania, am profesat câteva luni după care m-am oprit şi am ales calea administrativă", a explicat Ionuţ Lupescu, pentru Telekom Sport.

 

Afla mai multe despre: lupescuretragere,  

viewscnt
Articole similare