Vasile Maftei (38 de ani) e secundul lui Bogdan Andone la Astra, cu care e pe locul doi în clasamentul din Liga 1 la final de 2019, dar e atent şi la ce se întâmplă la Rapid, echipa sa de suflet. Fostul fundaş din Giuleşti, care a pus umărul la promovarea echipei în Liga 3, a spus că se aştepta ca Rapidul să fie pe primul loc la investiţiile care s-au făcut la echipă şi a scos în evidenţă "multe greşeli" care s-au făcut de la începutul sezonului. Maftei speră ca aceste greşeli să nu coste promovarea.
Maftei spune că şi-ar fi dorit mai mult de la Rapid în acest sezon. Fostului căpitan din Giuleşti a spus că nu-i place ce se întâmplă acum la formaţia alb-vişinie.
"(n.r. Cum a trăit rapidistul Vasile Maftei meciurile Rapidului?) Ca un suporter rapidist. Nu m-am manifestat în niciun fel, dar în sufletul meu e clar că mi-aş fi dorit mai mult de la actuala echipă a Rapidului. S-au făcut foarte multe greşeli în această perioadă şi sper să nu ne coste la sfârşitul campionatului", a spus Vasile Maftei pentru Telekom Sport.
Fostul fotbalist crede că Rapidul trebuia să defileze în acest sezon şi să fie la mare distanţă de contracandidatele la promovare. Maftei se aştepta şi la nişte transferuri cu nume. "Sincer, nu îmi place (n.r. ce se întâmplă acum la Rapid), pentru că mi-aş fi dorit ca Rapidul să fie pe primul loc, la distanţă de celelalte contracandidate la promovare. La cât s-a investit şi la buget s-a anunţat înainte de începerea campionatului, sincer să vă spun, am crezut că se va promova la pas. Mă gândeam că se vor face transferuri de răsunet. La banii care s-au investit, mă aşteptam să vină alt tip de jucători, care să facă diferenţa, care să aducă un plus", a mai spus Maftei, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vasile maftei, rapid, promovare