You are here:

EXCLUSIV | Marius Avram, acuze pentru CCA şi "săgeţi" către Vassaras: "A fost ca şi când aş fi fost sancţionat pentru ceva. Nu-l interesează ce lasă în urmă!"

EXCLUSIV | Marius Avram, acuze pentru CCA şi "săgeţi" către Vassaras: "A fost ca şi când aş fi fost sancţionat pentru ceva. Nu-l interesează ce lasă în urmă!"

Fotbal intern

Comentarii

Invitat în studioul Telekom Sport, Marius Avram (41 de ani) a vorbit despre modul în care şi-a încheiat cariera în arbitraj şi a spus că, în opinia sa, ultimii patru ani i-au fost luaţi. Avram s-a retras, deşi mai putea arbitra încă patru ani în Liga 1, nefiind la vârsta la care să renunţe definitiv la a oficia meciuri de la centrul terenului.

Marius Avram, acuze pentru CCA: "A fost ca şi când aş fi fost sancţionat pentru ceva. Mi s-a făcut o mare nedreptate!"

Marius Avram şi-a încheiat cariera în arbitraj la finalul lui 2020, după ce a fost la centru la un Dinamo - CFR Cluj 0-2. Avram spune că mai putea arbitra, dar a fost cumva forţat să se retragă, chiar dacă decizia de a renunţa i-a aparţinut în totalitate, spune el. Fost arbitru FIFA, Avram a spus că nu mai putea "convieţui" cu actuala conducerea a Comisiei Centrale a Arbitrilor.

"Din punctul meu de vedere, aceşti ultimi 4 ani mi-au fost luaţi chiar dacă decizia de a renunţa mi-a apaţinut mie. Eu... Asta a fost ceea ce am simţit, că mi s-a făcut o mare nedreptate în momentul când am fost scos de pe lista FIFA, nu mi s-a dat nicio explicaţie coerentă. Atunci am considerat că nu mai pot avea o relaţie cu această comisie de arbitri, care m-a nedreptăţit. Modul în care s-a întâmplat a fost ca şi cum aş fi fost sancţionat pentru ceva", a spus Marius Avram, la Telekom Sport.

Marius Avram despre Kyros Vassaras: "Nefiind român, nu-l interesează ce rămâne în urma lui"

Fostul arbitru a continuat să vorbească pe subiectul retragerii sale şi a spus că nu ştie dacă sau unde a greşit faţă de Kyros Vassaras, şeful CCA. Marius Avram a lansat şi o "săgeată" către omul care conduce acum destinele arbitrajului român la Federaţia Română de Fotbal: "Nu ştiu unde am greşit, nu mi-am dat seama exact unde am greşit în relaţia cu Vassaras. Eu cred că lucrul ăsta pleacă de la faptul că nu este român şi nefiind român nu îl interesează ce rămâne în urma lui după ce pleacă", a mai spus Marius Avram.

Marius Avram a fost scos, în 2020, de pe lista FIFA, unde se afla 10 ani de zile.

  • 14 sezoane a arbitrat Marius Avram la nivel de Liga 1, Dinamo - Unirea Urziceni 0-1, din 2008, fiind primul său meci pe prima scenă

Afla mai multe despre: marius avramccaexclusivkyros vassarasarbitru 

viewscnt
Articole similare