You are here:

EXCLUSIV | Marius Niculae, bulversat de negocierile pentru vânzarea clubului Dinamo: "Nici nu ştiu ce să mai cred, ba vinde, ba nu vinde"

EXCLUSIV | Marius Niculae, bulversat de negocierile pentru vânzarea clubului Dinamo: "Nici nu ştiu ce să mai cred, ba vinde, ba nu vinde"
Comentarii

În ultimele săptămâni, un fond de investiţii spaniol a negociat cu Ionuţ Negoiţă pentru preluarea clubului Dinamo, însă, până la urmă, afecerea nu s-a concretizat.

În urma discuţiilor despre preluarea clubului Dinamo, Marius Niculae e sigur că marea problemă este la Ionuţ Negoiţă. În plus, fostul atacant al "câinilor" nu este de acord nici cu achitarea salariilor jucătorilor de către suporterii dinamovişti.

"Nici nu mai ştim ce să mai credem, ba vinde, ba nu mai vinde. Dacă ar face domnul Negoiţă să zicem aşa ca la o proprietate imobiliară, dacă tot vrea să vândă, să pună preţul, cât vrea, care sunt datoriile şi atunci poate se va găsi un investitor să achite această sumă, că nu se ştie niciodată, dacă o faci publică, ca la o proprietate imobiliară.

100% sunt bulversaţi şi fotbaliştii şi mai ales ca sunt neplătiţi şi să ajungi în situaţia să te plătească, să strângă bani, să facă o chetă pentru tine suporterii dinamovişti, mi se pare... Eu, unul, nu aş fi acceptat ca jucător de fotbal.

Şi asta se vede în clasament. Sunt emoţii foarte mari, iar când eşti în acel joc, Doamne fereşte să nu porneşti bine şi să ai două eşecuri şi atunci va fi foarte greu să-ţi revii, pentru că intrat acolo, ştim foarte bine că e foarte, foarte greu să revii. Chiar la Dinamo avem nişte rezultate care au intrat în istorie, negative, dacă vă aduceţi aminte 007" , a declarat Marius Niculae pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: marius niculaedinamo 

viewscnt
Articole similare