You are here:

EXCLUSIV | Meciul care i-a convins pe cei de la Brighton să-l transfere pe Tudor Băluţă: ”E tot ceea ce contează pentru un scouter”

EXCLUSIV | Meciul care i-a convins pe cei de la Brighton să-l transfere pe Tudor Băluţă: ”E tot ceea ce contează pentru un scouter”

Superliga

Comentarii

Ionuţ Badea, fost secund la naţională, a dezvăluit meciul care i-a convins pe cei de la Brighton că Tudor Băluţă merită încrederea lor. Este vorba despre debutul la naţională, cu Serbia, pe 14 octombrie 2018.

Tudor Băluţă la Brighton este unul dintre cele mai interesante transferuri din această iarnă. Fundaşul Viitorului a semnat pe trei ani şi jumătate, dar va pleca la Brighton abia în vară. Până atunci, va continua la echipa antrenată şi patronată de Gică Hagi.

Englezii îl vor monitoriza atent în această perioadă, la fel cum au făcut-o şi înainte să facă o ofertă oficială. Ionuţ Badea a dezvăluit că meciul care i-a convins a fost chiar debutul lui Tudor Băluţă în naţională. S-a întâmplat contra Serbiei, în Liga Naţiunilor, meci terminat 0-0. Atunci, Băluţă a avut o evoluţie foarte sigură, deşi era primul său meci la naţională:

”Cred că a cântărit enorm (n.r. faptul că a fost titular cu Serbia). De ce spun asta? Pentru că tot ceea ce contează pentru un scouter, pentru a-şi da acordul pentru un jucător este faptul că trebuie să aibă neapărat un meci cu presiune, un meci internaţional exact cum a fost cel cu Serbia. Băluţă a jucat dezinvolt, a jucat un fotbal exact cum ar trebui să fie în orice moment al jocurilor şi din Liga 1”, a declarat Ionuţ Badea pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: ionut badeatudor balutabrightonpremier leagueviitorul 

viewscnt
Articole similare