Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, marţi, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în această vară.
"Având în vedere circumstanţele actuale, pe baza informaţiilor OMS, ale preşedintelui CIO şi ale premierului Jponiei, JO urmează să fie reprogramate, dar nu mai devreme de vara anului 2021, pentru a păstra sănătatea sportivilor şi a tuturor celor implicaţi în JO şi ai comunităţii internaţionale", a anunţat CIO.
Jocurile Olimpice ar fi urmat să aibă loc în perioada 24 iulie - 9 august.
De la înfiinţarea Jocurilor Moderne, în 1896, este pentru prima oară când jocurile sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de două ori în timpul celor două războaie mondiale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Telekom Sport l-a contactat pe Mihai Covaliu, preşedintele COSR, care ne-a oferit o reacţie exclusivă pe această temă.
”Acest anunţ chiar detensionează un pic momentul în care ne găsim”
-Domnule preşedinte, s-a anunţat oficial şi amânarea a Jocurilor Olimpice. Este decizia care certifică, dacă mai era nevoie, faptul că lumea se confruntă cu o problemă nemaiîntâlnită.
- Au mai fost 3 situaţii care nu s-au disputat Jocurile Olimpice, în vreme de război. E şi ăsta un război şi e extrem de greu de dus, fiindcă eşti în pericol în fiecare secundă şi nu ştii de unde vine pericolul ăsta. Acum nu s-au anulat, e doar o amânare aşteptată. Noi am avut ieri o solicitare Comisiei Sportivilor din cadrul COSR şi toată lumea a fost de acord cu acestă amânare a Jocurilor Olimpice. Mulţi dintre sportivii calificaţi au spus că şi-ar fi dorit să se desfăşoare în perioada stabilită iniţial, dar că se gândesc la condiţiile puse la dispoziţie de organizatori şi că nu s-ar fi putut simţi în siguranţă indiferent câte măsuri de securitate se luau. E decizia justă, corectă, e decizia aşteptată, acum importantă este sănătatea tuturor. Acest anunţ chiar detensionează un pic momentul în care ne găsim, fiindcă se acumulase multă, foarte multă tensiune din cauza acestei pandemii şi a incertitudinii.
”Orice investiţie trece în plan secundar acum. Prioritară este siguranţa sportivului”
-Japonezii au ţinut cu dinţii de respectarea perioadei de desfăşurare. Au şi investit foarte mult.
-Orice investiţie trece în plan secundar acum. Aşa cum a spus şi preşedintele CIO, prioritară este siguranţa sportivului. El este actorul principal. Iar acest fenomen planetar, această cea mai importană competiţie sportivă a lumii nu se poate desfăşura decât în condiţii de siguranţă completă, atât în ceea ce priveşte actorii, cât şi pe cei care vin să-i aplaude şi să fie parte din Olimpiadă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
-Au fost ţări care au anunţat că nu participă chiar înainte să se ia o decizie, Canada, Australia.
-Miercurea trecută am avut o videoconferinţă cu preşedintele CIO, Thomas Bach, cu stafful de organizare, cu preşedinţii comitetelor olimpice din Europa şi s-a propus atunci un set de măsuri în vederea continuării pregătirii pentru Jocurile Olimpice. Criza provocată de Coronavirus a escaladat însă cu o repeziciune fantastică, de la oră la oră informaţiile au devenit tot mai îngrijorătoare şi ţinând cont de amploarea şi de gravitatea acestui război nevăzut în întreaga lume s-a luat decizia de amânare a Jocurilor Olimpice foarte repede. Este cea mai corectă decizie din toate punctele de vedere.
-Perioada asta de inactivitate va afecta comportamentul sportivilor?
-Sportivii români s-au adaptat situaţiei, au trecut peste această perioadă de inactivitate. Marian Dragulescu, Ana Maria Brânză, fetele de la tenis de masă, ca să dau doar câteva exemple, au început deja acasă pregătiri specifice disciplinelor din care provin. Suntem în legătură permanentă cu ei, cu anntrenorii lor. Se antrenează în condiţii de siguranţă, moralul lor este foarte bun. V-am spus, aşteptau aceasă decizie. Sunt atleţi disciplinaţi, căliţi în astfel de momente dificile, de presiune, iar această amânare nu face decât să-i pună pe un alt drum. Iar noi, împreună cu federaţiile, cu antrenorii, ne vom îngriji să se poată antrena în cele mai bune condiţii permise de această situaţie, iar când vom putea intra din nou în sala de antrenament să nu fi pierdut prea mult din cei 3 ani şi jumătate de ciclu olimpic deja parcurs. Exact aşa trebuie văzută situaţia de toată lumea este un ciclu olimpic care doar s-a prelungit un pic. Nu am pierdut nimic. Toată lumea aştepta aceste Jocuri cu motoarele turate la meximum, dar evoluţia pandemiei în România şi în lume ne obligă să reevaluăm priorităţile.
-Va fi o problemă la fotbal? Acolo există nişte reguli referitoare la vârsta jucătorilor convocaţi.
-Sigur că vor fi probleme peste tot la nivel de loturi. În perioada următoare fiecare federaţie îşi va reevalua potenţialul, va face un audit, să spunem, în ceea ce priveşte sportivii pe care-i are în pregătire şi va alege cele mai bună echipă atunci când calificările se vor fi încheiat şi se va face lotul pentru Jocurile Olimpice.
-Aveţi un mesaj pentru sportivii români, pentru oamenii din fenomen?
-Lupta continuă! Sunt puternici şi am încredere că toţi se vor adapta la noile situaţii. Iar atunci când vom intra în competiţie să fie pregătiţi pentu a câştiga medalii!
Interviu realizat de Ioan Bratu
Afla mai multe despre: mihai covaliu