Mircea Bornescu (42 de ani), fostul portar de la Craiova, Rapid, U Cluj sau Petrolul, a avut doar cuvinte de laudă pentru un jucător de la Rapid.
EXCLUSIV | Mircea Bornescu a pus ochii pe un portar din Liga I: "Va fi titularul naţionalei la următoarea convocare"
Mircea Bornescu (42 de ani), fostul portar de la Craiova, Rapid, U Cluj sau Petrolul, a avut doar cuvinte de laudă pentru un jucător de la Rapid.
Bornescu a pus ochii pe Horaţiu Moldovan. În opinia fostului portar, succesul Rapidului i se datorează, în mare parte, lui Moldovan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Greşelile fac parte din joc, se întâmplă. Nu este un post în care să nu greşeşti. Horaţiu e acum cel mai bun portar din România şi locul în clasament i se datorează în mare parte lui. Cred că primul pas pentru Rapid ar fi intrarea în play-off. În momentul în care şi-au îndeplinit acest obiectiv, apoi pot să viseze şi la campionat”, a declarat Bornescu pentru Orange Sport.
Portarul Rapidului a mai fost convocat la naţionala de seniori a României, însă nu a debutat.
- 1,2 milioane de euro este cota de piaţă a lui Horaţiu Moldovan, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
În acest sezon, Horaţiu Moldovan a apărat poarta Rapidului în cinci meciuri, iar în două a reuşit să o "închidă". Per total, de la transferul în Giuleşti, goalkeeperul a strâns 56 de patide, dintre care 22 fără gol primit.
Moldovan a mai jucat următoarele echipe: FC Hermannstadt, Energeticianul, Ripensia, Sepsi şi UTA Arad.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: horatiu moldovan, rapid, mircea bornescu