Ionuţ Lupescu şi-a confirmat candidatura pentru preşedinţia FRF, iar fostul şef al fotbalului românesc, Mircea Sandu, va fi unul dintre susţinătorii săi în lupta cu Răzvan Burleanu.
"Sunt convins că Ionuţ Lupescu, alături de alţi foşti mari jucători, cu toţii vor forma o echipă puternică şi va fi votată, cu siguranţă. De ce să mai voteze lumea actuala conducere? Ce pretenţii să avem de la un politruc? Altceva mai ştie decât să arunce cu noroi? L-am văzut de atâtea ori pe Lupescu alături de cei mai mari antrenori ai lumii. Ăsta pe unde apare? El apare mereu alături de ăia 2-3 ai lui, care nu au habar de fotbal, nişte habarnişti politruci.
Lupescu e om cu zeci de selecţii la echipa naţională. Îl votăm pe Lupescu pentru că avem nevoie de el intern, dar şi internaţional. Ei au venit acum la FRF şi n-au fpcut nimic din ce a fost lăsat de vechea conducere. Ba chiar au şi distrus unele bucăţele construite în trecut. Ăştia nu vor să plece, stau să facă bani de pe urma Federaţiei Române. Chivu, Prunea, Lupescu sunt milionari, nu mai au nevoie de bani, vin doar să ajute fotbalul românesc. Ăştia au distrus fotbalul românesc, au golit tot" , a declarat fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea sandu, frf, ionut lupescu, razvan burleanu