Mirel Rădoi, fostul antrenor al celor de la FCSB, a acceptat oferta venită din partea Federaţiei Române de Fotbal şi va deveni directorul sportiv al naţionalei României U21.
Înainte de a lua această decizie, Mirel Rădoi s-a consultat cu Mihai Stoichiţă, care în prezent ocupă funcţia de director tehnic al FRF. Astfel, cel puţin până în vară, Rădoi va continua cursurile de antrenor, însă se va concentra şi pe rezultatele naţionalei de tineret.
Mirel Rădoi va fi prezentat miercuri în noua funcţie, asta după ce în urmă cu un an a refuzat oferta FRF de a deveni manager sportiv al naţionalei mari, post ocupat în prezent de Adrian Mutu. Săptămâna se va încheia pentru Mirel Rădoi la Telekom Sport, unde va fi prezent în emisiunea Sport Center, sâmbătă, de la ora 17:00.
"Fotbalul românesc, la nivel de copii şi juniori, are mult de suferit. Sunt tipul de om căruia îi place să lucreze cu ei şi aş încerca să fac totul pentru a fi alături de ei în fiecare zi, pentru a-i ajuta să promoveze la echipele de senori din Liga a II-a sau din Liga I. Cel puţin până în vară, voi sta aproape de aceşti copii, chiar dacă şi acum cei de la naţionala de tineret fac o treabă foarte bună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Situaţia naţionalei României U21
Următorul meci oficial al naţionalei U21 a României este cel cu Portugalia, din septembrie. Până atunci, tricolorrii au programată o partidă amicală în compania reprezentativei U21 a Angliei. Meciul se va juca în deplasare pe arena Molineux, din Wolverhampton.
Tricolorii mici ocupă primul loc în Grupa de calificare 8 pentru EURO 2019, cu 12 puncte, trei mai multe decât ocupanta locului secund, Bosnia, care are însă şi un meci mai puţin disputat.
S-AU JUCAT
Bosnia-Herţegovina - Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein - ROMÂNIA 0-2, Elveţia - Bosnia-Herţegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herţegovina - ROMÂNIA 1-3, Elveţia - Ţara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA - Elveţia 1-1, Portugalia - Ţara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveţia – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herţegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveţia 0-2 (10.11.2017), ROMÂNIA - Portugalia 1-1 (10.11.2017), Ţara Galilor - Bosnia-Herţegovina 0-4 (10.11.2017), Portugalia - Elveţia 2-1 (14.11.2017), Ţara Galilor - ROMÂNIA 0-0 (14.11.2017)
PROGRAMUL TRICOLORILOR
07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia-Herţegovina
12.10.2018 ROMÂNIA - Ţara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein
Afla mai multe despre: radoi, frf, romania, mihai stoichita, fcsb, steaua, adrian mutu