Fostul antrenor al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, a recunoscut că nu a primit niciun ban de pe urma mandatului scurt de pe banca echipei din "Ştefan cel Mare".
Adrian Mihalcea, neplătit pentru aventura la Dinamo
Mihalcea a fost demis în iulie, înainte de venirea spaniolilor din conducere, şi a decis să renunţe la o bună parte din salariu. Antrenorul încă are de recuperat o parte din bani:
"Nu, n-am luat niciun ban. Niciun ban. N-am luat niciun ban de la Dinamo. Când am ajuns a fost problema financiară gravă. Când m-am despărţit, am renunţat de bună voie la două treimi din bani, iar ceilalalţi... Sunt într-un proces. Am renunţat de bună voie, pentru că ştiind ce simt eu pentru Dinamo... Nu m-am dus pentru bani. Nu m-au interesat banii. Se aflau în această perioadă dezastruoasă. Am plecat înainte să vină spaniolii. Am zis că renunţ că şi aşa e de greu de gestionat situaţia. Am renunţat din pur sentiment dinamovist", a declarat Adrian Mihalcea în cadrul emisiunii "Sport Report".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adrian Mihalcea a adunat şapte meciuri pe banca tehnică a lui Dinamo. A câştigat un singur meci oficial şi a pierdut alte cinci.
Sub comanda sa, Dinamo a marcat 5 goluri şi a primit 11. Singura victorie a fost obţinută pe 5 iulie 2020, la Clinceni. Mihalcea a pierdut de două ori cu FCSB în Cupa României, dar şi partidele cu Viitorul, FC Voluntari, Sepsi. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani a lăsat-o pe Dinamo pe loc retrogradabil.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mihalcea, dinamo, adrian mihalcea salarii