You are here:

EXCLUSIV | Nicolae Dică, dat afară din hotel de cei de la U Cluj: ”Nu e OK ce-au făcut”

EXCLUSIV | Nicolae Dică, dat afară din hotel de cei de la U Cluj: ”Nu e OK ce-au făcut”

Superliga

Comentarii

Nicolae Dică a dezvăluit la Orange Sport că el şi echipa sa au fost lăsaţi pe drumuri de U Cluj, deşi au făcut rezervare la hotel.

Pe 10 februarie, CS Mioveni va juca în deplasae, la U Cluj. Însă ”şepcile roşii” au probleme foarte mari cu suprafaţa de joc, astfel că au decis să mute meciul la Mediaş.

Nicolae Dică spune că oficialii echipei sale au fost de acord cu această propunere şi au făcut imediat rezervare la un hotel din Mediaş, însă ulterior a avut parte de o surpriză.

Nicolae Dică, despre cum U Cluj i-a dat afară din hotel: ”Ne-au zis să mergem la Sighişoara sau Sibiu”

După ce au rezervat camerele la hotelul din Mediaş, cei de la Mioveni au avut parte de o surpriză neplăcută: au fost anunţaţi că nu se mai pot caza în acea locaţie, deoarece vor veni cei de la U Cluj.

Nicolae Dică acuză că totul s-a făcut la insistenţele celor de la Universitatea Cluj, care au ţinut neapărat să se cazeze ei în Mediaş.

”Într-adevăr, vom juca la Mediaş, dar ceea ce au facut cei de la U Cluj nu e OK. Ieri, în momentul în care noi am aflat că vom juca la Mediaş, am sunat la hotelul din Mediaş, am rezervat camere, ni s-a dat OK-ul şi apoi, seara târziu, ni s-a spus că nu mai putem sta acolo, pentru că va veni U Cluj.

Ne-au sunat, ne-au zis: ”stă U Cluj acolo, voi duceţi-vă la Sighişoara sau la Sibiu”. Nu, venim de la Mioveni direct în ziua meciului, că ce să facem, noi am fost de acord să jucăm la Medias şi cei de la U Cluj ce-au făcut? S-au dus, cu acordul celor de la hotel, ”daţi-i afară pe cei de la Mioveni”.

Din bun simţ, din respect pentru clubul nostru, cred că puteau să zică încercăm să stăm noi la Sighişoara sau la Sibiu”, a declarat Nicolae Dică la Orange Sport.

Probleme şi cu terenul din Mediaş

Nicolae Dică va avea parte de neplăceri şi cu stadionul din Mediaş. Antrenorul lui CS Mioveni spune că U Cluj n-a ajuns la un acord cu administratorul stadionului pentru a porni instalaţia de încălzire.

Pe 10 februarie, la Mediaş se anunţă temperaturi negative, astfel că ar putea apărea mari probleme cu suprafaţa de joc:

”Am înţeles şi că la Mediaş, atunci, în momentul ăla, să nu dea drumul la încălzire. Am înţeles că nu s-au înţeles la dejivrare la contract, cred. Sunt curios cum va fi în ziua jocului”, a mai spus Nicolae Dică.

Afla mai multe despre: u cluj 

viewscnt
Articole similare