You are here:

EXCLUSIV | Nu pleacă nimeni din drumul spre titlul 6. Conducerea lui CFR Cluj, mai sudată ca niciodată: „E regratabil că apar aceste ştiri bombă”

EXCLUSIV | Nu pleacă nimeni din drumul spre titlul 6. Conducerea lui CFR Cluj, mai sudată ca niciodată: „E regratabil că apar aceste ştiri bombă”

CFR Cluj

Comentarii

În Gruia e linişte şi pace. După plecarea lui Alin Minteaun din cadrul staff-ului tehnic, în presă au apărut zvonuri şi despre o posibilă îndepărtare de la club a lui Marius Bilaşco şi Bogdan Mara. În exclusivitate pentru Telekom Sport, fostul atacant a negat toate aceste supoziţii.

Marius Bilaşco şi Bogdan Mara fac parte din conducera lui CFR Cluj începând cu iunie 2017, din momentul în care echipa a fost preluată de Dan Petrescu. Cei doi au plecat după doar un an, în momentul demiterii lui Edward Iordănescu, dar s-au întors în Gruia în luna octombrie a anului 2018.

„Apare de foarte multe ori că eu sunt director de scouting, n-am avut niciodată funcţia asta la club. Eu sunt manager sportiv, nu mă ocup direct de transferurile de jucători, am alte atribuţii în cadrul clubului. Am văzut că se face referire la un jucător care a fost transferat prin 2017, chiar la început. De atunci au trecut 3 ani de zile.

Ceea ce e regretabil e faptul că apar aceste ştiri bombă pe anumite site-uri, fără a fi verificate şi atunci presa preia o ştire de genul acesta ca o ştire bombă, senzaţională. Nu s-a pus în niciun moment problema de aşa ceva.  Dacă ar fi fost cazul, cu siguranţă că s-ar fi dat imediat un comunicat”, a declarat Marius Bilaşco la Telekom Sport.

Conform spuselor lui Marius Bilaşco, în conducerea campioanei e armonie. Fostul atacant a vorbit şi despre relaţia pe care o are cu preşedintele Marian Copilu şi cu patronul Nelu Varga şi despre implicarea acestora la echipă.

„N-a fost niciodată vorba de plecarea lui Marian Copilu. Marian Copilu a plecat, de fapt, am plecat împreună de la Cluj în momentul în care s-a oprit campionatul, când s-a spus stop joc.  Noi am plecat împreună de la Cluj, datorită faptului că nu mai puteam să jucăm. Nu a lipsit niciodată de la club, nu a plecat niciodată de la club, doar că nu a fost fizic acolo.

(Se implică acum mai mult Nelu Varga?)
Crezi că până acum nu era la curent cu ce se întâmplă la club în ultimul timp? Acum jumătate de an sau un an, nu ştia ce se întâmplă?

Ultima decizie întotdeauna e a patronului, în orice club. El este cel care finanţează clubul. Într-adevăr a fost la club pentru că a fost şi perioada asta în care nu puteai să circuli, noi am fost blocaţi la Bucureşti, el la Cluj. Dânsul a fost mereu alături de echipă”, a adăugat managerul sportiv al campioanei României.

Afla mai multe despre: cfr clujbilascomara 

viewscnt
Articole similare