You are here:

EXCLUSIV | "Nu ştiu cât de realist ar fi, dar vom avea discuţii!". Daniel Niculae despre posibilitatea ca Deac şi Săpunaru să revină la Rapid în Liga 1

EXCLUSIV | "Nu ştiu cât de realist ar fi, dar vom avea discuţii!". Daniel Niculae despre posibilitatea ca Deac şi Săpunaru să revină la Rapid în Liga 1

Rapid

Comentarii

Într-un interviu exclusiv acordat Telekom Sport, Daniel Niculae (38 de ani), preşedintele Rapidului, a vorbit despre posibila venire a lui Ciprian Deac şi a lui Cristi Săpunaru la Rapid, în Liga 1. "Nico" a spus că Deac e greu de adus de la CFR Cluj, dar s-ar bucura dacă şi-ar dori să vină la Rapid, iar despre Săpunaru a spus că totul timpul va avea uşa deschisă în Giuleşti.

Daniel Niculae, despre transferurile lui Deac şi Săpunaru la Rapid

Vineri a apărut informaţia că Deac ar fi interesat să revină la Rapid, iar Ovidiu Ionescu a stat de vorbă cu Daniel Niculae despre acest subiect. Fostul atacant din Giuleşti a spus că nu ştie cât de realist ar fi să revină Deac la Rapid, având în vedere salariul pe care-l are la Cluj şi faptul că acesta se simte ca acasă în Gruia.

"Ar fi un lucru extraordinar dacă şi-ar dori sa ajungă la Rapid, dar ştiu că e bine acolo, are un salariu foarte bun şi ştiu că e acasă la Cluj. Nu ştiu cât de realistic ar fi să vină Cipri (n.r. - Deac) la Rapid, noi suntem deschişi şi vom purta foarte multe discuţii cu foarte mulţi jucători pentru că avem nevoie de jucători pentru a ne îndeplini obiectivul pe termen scurt şi pe termen mediu, acela din Liga 1", a spus Daniel Niculae, pentru Telekom Sport.

În ceea ce-l priveşte pe Săpunaru, Niculae aşteaptă să vadă dacă fotbalistul poate să-şi rezolve situaţia contractuală din Turcia, de la Kayserispor, unde mai are un an din înţelegerea existentă, la Kayserispor. "Cristi e unul dintre cei mai mari rapidişti din istoria clubului, tot timpul va avea uşa deschisă la Rapid. Din păcate mai are un an de contract cu echipa sa, vom vedea dacă lucrurile vor lua o turnură favorabilă nouă. (n.r. - Niculae preşedinte, Săpunaru jucător) Ar fi extraordinar!", a mai spus "Nico".

Ciprian Deac a jucat pentru Rapid între 2011 şi 2012, în timp ce Săpunaru a jucat între 2006 şi 2010, cu o pauză datorată transferului în Portugalia, la FC Porto.

Afla mai multe despre: daniel niculaerapidciprian deaccristi sapunaruliga 1 

viewscnt
Articole similare