Steaua n-a avut nicio problemă în meciul cu Argeşul Mihăileşti şi s-a impus cu 8-1. Roş-albaştrii sunt favoriţi acum la promovarea în Liga a III-a, iar pentru a fi siguri de această performanţă, echipa lui Opriţa trebuie să câştige şi partida de miercuri cu Bărăganul Ciulniţa.
Imediat după victoria entuziasmantă obţinută în faţa celor de Argeşul Mihăileşti, steliştii au dezvăluit că vor să evolueze pe noul stadion din Ghencea chiar în Liga a II-a, în speranţa că vor obţine o nouă promovare, în vara anului următor.
De altfel, Iulian Miu a ţinut să menţioneze că Steaua va fi singura echipă care va juca pe noul stadion din Ghencea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"A fost o victorie importantă, eu mă aşteptam la această victorie, sper ca şi miercuri să câştigăm şi să ne vedem cu bine în Liga a III-a. Se fac eforturi foarte mari din partea clubului să se asigure tot necesarul pentru Liga a III-a, eu cred că uşor, uşor ne îndreptăm spre liga secundă.
Din punctul meu de vedere, Steaua trebuie să joace pe Stadionul Steaua, nu mă interesează unde o să joace FCSB, dar clar nu va juca niciodată pe Stadionul Steaua. Eu aşa văd lucrurile" , a declarat antrenorul secund al Stelei, Iulian Miu, la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mihai Dolinschi
Afla mai multe despre: steaua, iulian miu