Cosmin Olăroiu (51 de ani) a fost ofertat din Europa, dar proiectul care i-a fost propus nu l-a făcut să accepte. Proaspăt câştigător al campionatului Chinei cu Jiangsu Suning, antrenorul român n-ar sta pe gânduri dacă ar primi o ofertă de la o echipă cu un proiect serios.
Într-o intervenţie în exclusivitate la Telekom Sport, Cosmin Olăroiu a spus că n-a primit nicio ofertă care să conteze din Europa, dar a lăsat de înţeles că au existat totuşi contacte. Oli vrea un proiec serios înainte să spună "da" unei echipe de pe "Bătrânul continent", după experienţele din zona Golfului şi din China.
"Care să conteze, nu. În momentul în care treci la o echipă în Europa, care nu are un target ok, rişti să compromiţi tot ce ai făcut şi lumea poate zice că nu eşti bun în Europa. Când e un proiect care-ţi dă posibilitatea de a face ceva, nu aş ezita. Dacă voi avea posibilitatea de a antrena în Europa, voi merge. Am venit în China pentru că voiam să merg într-o altă ţară şi să văd dacă pot face ceva în altă ţară. Şi aş merge şi cu mare plăcere în altă parte, în Europa, oriunde, numai să fie un proiect OK. Dacă te duci la o echipă unde ai 90% şanse să retrogradezi, rişti să distrugi ce ai făcut", a spus Cosmin Olăroiu, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cosmin Olăroiu a câştigat campionatul Chinei cu Jiangsu Suning!
La cârma chinezilor de la Jiangsu Suning din 2018, când l-a înlocuit pe marele Fabio Capello, Cosmin Olăroiu a reuşit o performanţă de excepţie. A câştigat campionatul Chinei, după o finală în care a învins cea mai puternică echipă din China, Guangzhou Evergrande, cu 2-1. În turul finalei, scorul dintre cele două echipe a fost 0-0. E primul trofeu de campioană câştigat de Jiangsu Suning în istoria clubului.
EXCLUSIV | Cosmin Olăroiu, prima reacţie după ce a câştigat campionatul Chinei cu Jiangsu Suning: "Nu e întâmplător! Bucuria e cu atât mai mare"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olariu, oferta, europa, china, jiangsu suning