Victor Piţurcă îl sfătuieşte pe Alexandru Cicâldău să refuze un transfer la FCSB, deoarece i-ar complica situaţia. Gigi Becali a anunţat că mijlocaşul Viitorului este unul dintre jucătorii pe care va încerca să-i cumpere.
În ultimii ani, FCSB s-a alimentat constant cu jucători de la Viitorul, dar n-au fost cele mai inspirate decizii. Nici pentru FCSB, nici pentru jucători. Dacă la Viitorul ieşeau în evidenţă, în curtea ”roş-albaştrilor” n-au dat randament.
Unul dintre argumentele aduse de specialişti este că tinerii jucători sosiţi de la Viitorul nu fac faţă presiunii puse de patron şi de modul în care acesta se amestecă în alcătuirea primul ”11”. Victor Piţurcă este şi el de părere că tinerii talentaţi ar trebui să se gândească de două ori înainte să-şi pună semnătura pe un contract cu FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat despre o posibilă trecere a lui Cicâldău de la Viitorul la FCSB, Piţurcă a avut o reacţie de om speriat de ce i s-ar putea întâmpla jucătorului: ”Aoleu, dacă merge la FCSB va fi foarte dificil, nu este cazul acum! Dacă ar rămâne un an la Viitorul, ar fi foarte bine şi cred că şi Gică ar lua mult mai mulţi bani”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex cicaldau, victor piturca, liga 1, viitorul