Victor Piţurcă spune că n-a ajuns la o înţelegere pentru preluarea Stelei şi susţine că a rămas cu impresia că nu este dorit. Fostul selecţioner şi-ar fi dorit să preia clubul şi şi-ar fi dorit să înfiinţeze o academie puternică.
Steaua a ratat din nou promovarea în Liga a 3-a, motiv pentru care tensiunile în interiorul clubului au crescut. Marius Lăcătuş şi-a asumat eşecul şi şi-a dat demisia, dar suporterii aşteaptă acum plecări şi din conducerea clubului. Victor Piţurcă a încercat să pună umărul la relansarea Stelei, însă afirmă că n-ar fi dorit:
”Le mulţumesc suporterilor pentru încrederea pe care mi-o acordă, însă, din păcate, văd că numai ei şi-au dorit acest lucru. Probabil cei care conduc acum clubul au alte planuri. Am discutat numai cu comandantul clubului, dar văd că aia a fost singura discuţie, urma să mă văd cu anumiţi oameni importanţi care pot să ia decizii şi nu am mai fost invitat, aşa că am înţeles despre ce e vorba”, a declarat Victor Piţurcă pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Victor Piţurcă a dezvăluit la Telekom Sport că îşi doreşte să se implice la Steaua şi ar fi dorit să preia clubul. Planul fostului selecţioner era amplu şi cuprindea şi înfiinţarea unei academii puternice. De asemenea, s-a gândit la noul stadion ca parte importantă în relansarea Stelei şi ar fi urmat să deschidă acolo spaţii comerciale care să aducă venituri la bugetul clubului. Piţurcă a mai dezvăluit că şi alţi oameni de afaceri ar fi dorit să se implice în proiectul gândit de el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: victor piturca