You are here:

EXCLUSIV | Prima reacţie a oficialilor CFR-ului după tragerea la sorţi a 16-imilor Europa League: "Recunoaştem, suntem inferiori şi avem şanse mici de calificare"

EXCLUSIV | Prima reacţie a oficialilor CFR-ului după tragerea la sorţi a 16-imilor Europa League: "Recunoaştem, suntem inferiori şi avem şanse mici de calificare"

UEFA Europa League

Comentarii

CFR Cluj va întâlni Sevilla în 16-imile Europa League. Partida tur va avea loc la 20 februarie 2020, iar returul la 27 februarie 2020.

"E o tragere proastă pentru noi, pentru că jucăm cu specialista Europa League, are cele mai multe trofee câştigate, se concentrează pe această competiţie, spre deosebire de Inter sau alte echipe cu care puteam pica. E clar că tot ce vor face în perioada următoare va fi să se concentreze pe campionat şi pe Europa League.

Dacă întâlneam Inter sau Manchester United, aveam şansa să nu se concentreze pe Europa League, ci doar pe campionat. Aici e un dezavantaj pentru noi. Sevilla este şi ea pe locul al treilea în campionat, dar cred că se va concentra şi pe Europa League. Nu suntem mulţumiţi cu acest adversar.

E adevărat că Dan Petrescu a reuşit performanţe incredibile aici la club, dar asta nu ne face să privim cu optimism aceste meciuri. Trebuie să recunoaştem, suntem inferiori şi avem şanse mici de a merge mai departe. E bine măcar că suporterii au început să sune la club şi să se intereseze de bilete pentru meciul cu Sevilla" , a declarat managerul sportiv al CFR-ului, Marius Bilaşco, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: cfr clujeuropa leaguesevilla 

viewscnt
Articole similare