Victor Piţurcă spune că a purtat o conversaţie cu Cristi Borcea în care omul de afaceri i-a transmis că nu este tentat, momentan, să revină la Dinamo. Cristi Borcea se află în continuare în spatele gratiilor, unde execută pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor.
În ultima perioadă, au apărut mai multe zvonuri că Borcea ar dori să revină în acţionariatul lui Dinamo, în cazul în care va fi eliberat. Omul de afaceri este în continuare închis şi a făcut o cerere pentru obţine eliberarea condiţionată, care a fost însă respinsă. Însă pe 26 august are dreptul să depună o nouă cerere.
Victor Piţurcă susţine că Borcea va fi tentat să revină la Dinamo, chiar dacă acum spune că nu şi-ar dori să se implice din nou în fotbal: ”El zice momentan că nu. Dar sunt sigur că, după un an de zile, se va plictisi şi va reveni. (n.r. întrebat dacă ar putea colabora la Dinamo) Nu cred. Cu Cristi au fost tentative, da. Au fost în trecut, dar nu s-au materializat. Era greu”, a declarat Victor Piţurcă pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul selecţioner a vorbit şi despre viitorul său şi spune că ar putea reveni în activitate în această vară: ”Sper că din această vară, din nou sezon. Nu, deci nu vreau în ţară”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi borcea, victor piturca, dinamo, liga 1