Paul Papp n-a stat prea mult pe bară după ce şi-a încheiat socotelile cu Karabukspor. Fostul fundaş stelist a postat o fotografie pe contul său de Instagram şi a anunţat că a semnat cu ocupanta locului 8 din campionatul Turciei, Sivasspor.
”Sunt foarte bucuros că am ajuns aici şi mă simt excelent. Am ales Sivas pentru că am discutat şi cu antrenorul de aici, m-a plăcut foarte mult, cu staff-ul şi atunci am ales Sivas. Prioritatea era să rămân afară pentru că mă gândesc şi la familia mea, se ştie că afară sunt mai mulţi bani”, a declarat Paul Papp pentru Telekom Sport.
Fundaşul a clarificat şi situaţia pe care a avut-o la Karabukspor: ”Noi n-am fost daţi afară, noi n-am mai fost plătiţi de 7 luni şi atunci nu puteam să mai stăm la Karabuk, pentru ce, ca să nu mai fim plătiţi sau să-şi bată cineva joc de noi şi atunci, mai mulţi jucători străini am decis să plecăm, nu doar românii cum s-a scris în presă. Banii pe care trebuie să-i primim, o să vedem lunile viitoare dacă o să-i primim, dacă nu, o sa facem plângere la FIFA şi TAS”, a mai spus Papp.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paul papp, karabuk, probleme, fifa, tas