You are here:

EXCLUSIV | Schimbări importante în viaţa lui Eugen Neagoe, după infarctul suferit în 2019: "Numai prostii s-au spus atunci"

EXCLUSIV | Schimbări importante în viaţa lui Eugen Neagoe, după infarctul suferit în 2019: "Numai prostii s-au spus atunci"

Fotbal

Comentarii

În iulie 2019, Eugen Neagoe a suferit un infarct miocardic în timpul meciului dintre Dinamo şi Universitatea Craiova şi a fost dus de urgenţă la spital.

În urma acestui eveniment, antrenorul de atunci al dinamoviştilor şi-a dat demisia şi şi-a luat o scurtă pauză. Eugen Neagoe a revenit pe banca tehnică, în octombrie, când a semnat cu Hermannstadt, însă n-a rezistat decât două luni. 

Momentan, antrenorul este liber de contract, iar la un an distanţă de la infarct, Eugen Neagoe a dezvăluit cum şi-a schimbat viaţa în urma meciului de pe Arena Naţională.

"M-a schimbat, vă daţi seama. A fost un moment foarte greu. Sunt norocos, pentru că am trecut peste acel moment şi sunt bine. S-a spus după acel moment că aş fi fumat nu ştiu cât, nişte prostii. Niciodată nu am fumat.... Nu poţi să fumezi trei pachete de ţigări pe zi. Este ceva, înseamnă că stai doar cu ţigara în gură, nu dormi.

Nu mai fumez, dar nici atunci nu fumam mai mult de un pachet de ţigări maxim pe zi. Poate fumam 15-16 ţigări, nu ştiu. Că beam 3-4 cafele este foarte adevărat. Acum nu mai beau decât una dimineaţa, foarte slabă.

Ultima ţigară am fumat-o înaintea acelui joc. Cu 20 de minute înaintea acelui meci. De atunci, nu am mai fumat. Nici nu mi-a mai trecut prin minte să mai pun mâna pe ţigară. Şi este normal, se poate trăi şi după ce te-ai lăsat de fumat" , a declarat Eugen Neagoe pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: eugen neagoedinamo 

viewscnt
Articole similare