You are here:

EXCLUSIV | "Selecţioner n-am mai avut de la Piţurcă şi Iordănescu". Analiza dură a lui Giovanni Becali. Mesaj direct pentru Rădoi: "Nu se poate. El visează"

EXCLUSIV | "Selecţioner n-am mai avut de la Piţurcă şi Iordănescu". Analiza dură a lui Giovanni Becali. Mesaj direct pentru Rădoi: "Nu se poate. El visează"

Echipa națională

Comentarii

Impresarul Ioan Becali a transmis că România nu a mai avut un selecţioner "de la Victor Piţurcă şi Iordănescu" şi i-a transmis lui Mirel Rădoi că are nevoie de Dennis Man şi Florinel Coman. De asemenea, agentul i-a transmis că are nevoie şi de rezultate.

"N-am mai avut selecţioner de la Victor Piţurcă şi Iordănescu"

"Sentimentul e că nu avem ol echipă naţională cu care să ne batem pentru o calificare pentru Europene sau Mondiale. Nu avem măcar un grup de 7-8 jucători care pot să formeze structura de bază a echipei naţionale. Să fim serioşi! Austria de-abia acum, la noi, şi-a arătat adevărata valoare şi ambiţia de a arăta că e o echipă calificată pentru Campionatul European. 

Nu e vorba despre selecţioner. Noi selecţioner practic nu am mai avut de la Victor Piţurcă. De la Victor Piţurcă şi Iordănescu nu am mai avut selecţioner. Am avut antrenori şi meciuri care ne-au înşelat aşteptările pentru că... Uitaţi-vă la meciul cu Austria (n.r. - Austria - România 2-3) sau 2-2 în Norvegia. Au fost nişte clipe, momente care ne-au făcut să credem că ne putem califica", a declarat Giovanni Becali, în cadrul emisiunii "Sport Report". 

Giovanni Becali, analiza jucătorilor

Impresarul a analizat şi jucătorii naţionalei: "Suntem departe, iar această echipă naţională dacă nu contează pe nişte jucători cum ar fi Man şi Coman... Sunt jucători care pot duce benzile echipei naţionale, cu un Alibec, un Puşcaş şi căutaţi alţi fundaşi, tineri. Sunt destui tineri şi trebuie jucat cu ei. Vom juca în continuare cu patru, cinci bătrâni. Ori plecăm cu întinerirea echipei şi jucăm un an, doi... La fel de bine puteai să pierzi şi cu echipa U21 toată complet şi nu luai patru goluri de la norvegieni. 

Singurul jucător care salvează echipa naţională e Tătăruşanu. Stanciu e micuţ şi fără curaj, Mitriţă e tehnic, dar micuţ şi fotbalul occidental ne arată ce înseamnă statura fizică. Mie Ianis Hagi îmi lasă o impresie bună, mai ales unde joacă, la Rangers. Dar Ianis trebuie băgat meci de meci", a mai spus Ioan Becali.

"Rădoi să găsească o ţară unde locuitorii să fie mulţumiţi că joacă fotbal spectacol şi nu se califică la niciun turneu final"

Agentul crede că Mirel Rădoi nu abordează corect pregătirea pentru meciurile naţionalei:"Fără rezultate nu ai un viitor, nu se poate. Uitaţi-vă la Dan Petrescu, la Mourinho, toţi au câştigat cupe, campionate începând cu apărarea. Rădoi visează, e tânăr, are tot dreptul să viseze, dar rezultatele vorbesc. Necalificări una după alta, federaţia pierde, fotbaliştii nu se mai vând. Eu l-aş păstra, dar nu cu entuziasmul pe care îl are el. Mai încearcă şi tactica cealaltă pe care au avut-o alţii înaintea ta, mai încearcă să mergi şi la rezultat. Trebuie să găsească o ţară unde locuitorii să fie mulţumiţi cu faptul că joacă fotbal spectacol şi nu se califică la niciun turneu final", a mai spus agentul.  

Afla mai multe despre: giovanni becaliechipa nationalaromania 

viewscnt
Articole similare