You are here:

EXCLUSIV | Selecţionerul Lituaniei, discurs plin de fair-play: ”Victoria cu România a fost momentul de top din istoria fotbalului nostru”

EXCLUSIV | Selecţionerul Lituaniei, discurs plin de fair-play: ”Victoria cu România a fost momentul de top din istoria fotbalului nostru”

Echipa națională

Comentarii

Edgar Jankauskas, selecţionerul Lituaniei, a avut un discurs foarte civilizat la sosirea în România. Antrenorul în vârstă de 43 de ani spune că este conştient de limitele jucătorilor săi, dar susţine că este mândru de felul în care s-au prezentat în meciurile din Liga Naţiunilor.

România joacă din nou cu Lituania, în penultima etapă din Liga Naţiunilor. Edgar Jankauskas spune că jucătorii săi vor încerca din nou să se autodepăşească, aşa cum au mai făcut-o până acum, deşi nivelul la care joacă acum în Liga Naţiunilor este mult prea ridicat:

”Poate nu suntem cea mai puternică echipă din grupă, dar cred că merităm să fim respectaţi, pentru că în meciul contra Serbiei am jucat destul de bine, am avut ocazii de a marca. La fel a fost şi în meciul contra României. Ei au marcat în ultimul minut al meciului, aşa că putem face surprize, avem unitate în echipă şi putem juca împotriva oricărei echipe. De la început am ştiut că suntem outsideri în această grupă. Nu ştiu de ce suntem în această divizie, dar este o experienţă bună pentru noi, pentru jucătorii noştri, să jucăm împotriva unor echipe atât de puternice, cum sunt România, Muntenegru sau Serbia”, a declarat Edgar Jankauskas pentru Telekom Sport.

Jankauskas a fost întrebat şi despre amintirile pe care le are din România sau cu jucători români. Selecţionerul Lituaniei şi-a adus aminte despre un moment special pentru el, victoria cu 3-0 contra României, la Cluj, în 2008:

”Am multe amintiri, pentru că nu este nici prima dată, nici a doua oară când jucăm împotriva României. Îmi aduc aminte cât de dure erau meciurile şi îmi amintesc din vremea în care eram eu jucător şi evoluam împotriva unor jucători ca Petrescu, Hagi, Popescu, Munteanu. Erau mulţi jucători de top şi întotdeauna era greu, foarte greu. Dar am şi amintiri plăcute, când am câştigat cu 3-0 la Cluj, împotriva României. Acela a fost, probabil, momentul de top din istoria fotbalului lituanian”, a mai spus Edgar Jankauskas.

Antrenorul în vârstă de 43 de ani a explicat şi modul prin care Matulevicius ar putea reveni la naţională. Fostula atacant al Pandurilor este acum la Rapid, în Liga a 3-a: ”Orice jucător face parte din planurile noastre, dar când joci în Liga a treia, nu este chiar... Cred în continuare că echipa lui poate ajunge într-o ligă superioară şi Deivydas va avea posibilitatea de a juca la echipa naţională”.

Afla mai multe despre: edgar jankauskaslituaniaromanialiga natiunilor 

viewscnt
Articole similare