Marius Niculae a evoluat pentru Sporting Lisabona între 2001 şi 2005, unde a fost coleg cu Cristiano Ronaldo.
Pentru început, fostul atacant l-a cunoscut pe starul portughez în momentul în care acesta evolua la grupele de juniori, apoi cei doi au ajuns să fie colegi la prima echipă, eviden, până în 2003, când Ronaldo a fost cumpărat de Manchester United.
"El lucra şi în cameră. Îi şi ziceam că mi se pare cam mult. Dovadă, a ajuns unde a ajuns datorită muncii pe care a depus-o. El are o forţă extraordinară în picioare. Chiar pe timpul meu, când a venit la 16 ani, mă lua la forţă în picioare, deşi eu lucram foarte mult sală.
(n.r. Nu a mers la gala decernării Balonului de Aur) El era supărăcios de mic, zicea tot timpul că e cel mai bun, că o să ajungă cel mai mare fotbalist. Asta îl învăţam: <<Momentan, nu ai făcut nimic, nu mai spune că eşti cel mai bun, tu nici măcar nu joci. Fii şi tu cu tonul mai jos un pic>>. Dar uite că s-a impus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El îşi impune în subconştient lucrul ăsta. L-am aflat de la Michael Schumacher la un meci demonstrativ că eram fanul lui, iar după meci l-am întrebat, aveam o curiozitate. <<Tu tot timpul zici ca esti cel mai bun, ai maşina cea mai bună, ai echipa cea mai bună>>. Şi mi-a zis că lucrurile astea în subconştient îl ajută foarte mult, iar când are momente grele, în cursă, îşi aduce aminte că e cel mai bun, că are maşina cea mai bună şi că are echipa cea mai bună. Şi Cristiano Ronaldo cred că a făcut acelaşi lucru" , a declarat Marius Niculae pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius niculae, sporting, cristiano ronaldo