În ziua marelui derby dintre Dinamo şi FCSB, din prima manşă a semifinalelor Cupei României, Giani Kiriţă şi Florentin Petre ne-au dezvăluit amintirile pe care le au şi momentele pe care le trăiau după victoriile obţinute în meciurile cu roş-albaştrii.
"După ce o băteam pe Steaua, cu siguranţă, mergeam ori la un retsaurant, ori la club. Deci 100%. Bine, Petre nu mergea la club, să ne înţelegem. Nu, niciodată. Şi era şi mic şi nici nu-l vedeai când pleacă, ca să zici <<Bă, îl prind, să-l văd>>. Ai văzut diavolii ăia tazmanieni, cum erau? Eram unul pe boxă, unul pe jos, unul pe acolo.
Mister ne dădea voie să ne ducem, ne lăsa să ne ducem unde doream. A doua zi, ce credeţi? Aveam antrenament fizic, joac-o pe asta!" , a recunoscut Giani Kiriţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dacă beai destul de mult sau te suprasolicitai cu o seară înainte, a doua zi erai mâncat. Îţi sărea ficatul, îţi ieşea amigdalita" , a glumit şi Florentin Petre.
"După ce s-a întâmplat o de-asta, la munte, ne-a dat nouă liber şi am venit rupţi. Am jucat un meci amical, ne-a bătut o echipă de Liga a II-a, Tractorul, parcă, Onuţ, ţin minte, îşi făcuse părul galben, şi-l vopsise, eu eram cu tatuajele. A venit Mister şi a zis în felul următor: <<Băi, figuranţilor, nu vă e ruşine? De mâine terminaţi cu figurile astea. Onuţ, dă aia jos, zici că eşti păun. Iar tu, Giani, să nu te mai văd cu tatuaje>>. Şi i-am zis: <<Măi, Mistere, astea nu se mai iau. Cu şmirghelul să le iei!>>.
Dar le fâceam foarte rar, când băteam pe Steaua, pe Rapid, când câştigam cupe şi campionate făceam ieşiri din astea. Astea erau distracţiile noastre, noi nu ieşeam, nu aveam treabă cu cluburile. Sau în vacanţe mergeam, la mese, noi în timpul săptămânii organizam mese cu toţii. D-asta a fost echipa asta o familie şi am avut performanţe" , a spus Kiriţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"D-asta s-au destrămat toţi, că am fost o familie" , a glumit Florentin Petre.
"A vrut să spună că d-asta am divorţat toţi. Era normal, nu vezi cum arăţi, e bine aşa" , a completat Giani Kiriţă.
"Cea mai frumoasă amintire e prietenia noastră, asta rămâne" , a spus Florentin Petre, iar Giani Kiriţă a fost şi el de acord: "Da. Şi tot aşa, cele mai frumoase momente petrecute sunt victoriile contra Stelei, titlurile câştigate şi faptul că îi făceam fericiţi pe suporteri. Asta era suprem pentru noi, să batem şi să cântăm cu suporterii la final".