Silviu Lung jr. spune că se simte excelent la Kayserispor şi vrea să-şi ducă la capăt contractul pe care-l mai are. Internaţionalul român susţine însă că a fost dezamăgit că Marius Şumudică a plecat.
Portarul de 29 de ani a fost adus la Kayserispor de Marius Şumudică, cel care între timp a plecat de la echipă. Silviu Lung s-a impus rapid şi a ajuns jucător de bază. Internaţionalul român susţine însă că se simte excelent la Kayserispor şi nu se gândeşte să schimbe prea curând echipa:
”Îmi place foarte mult campionatul de acolo, jucăm pe stadioane foarte frumoase, împotriva unor echipe puternice. De exemplu, la CM au fost 22-23 de jucători din campionatul Turcie. Asta înseamnă că este un campionat bun, de nivel bun şi, cât despre viitorul meu, mai am 2 ani de contract la Kayseri, sunt liniştit acolo şi vreau să continui”, a declarat Silviu Lung pentru Telekom Sport.
Portarul lui Kayserispor spune însă că şi-ar fi dorit să lucreze mai mult alături de Marius Şumudică: ”Am fost un pic dezamăgit, normal, dar până la urmă el a plecat la mai bine, ţin foarte mult la el, este antrenorul cu care am colaborat poate cel mai bine şi îi doresc multă baftă în viitor”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: silviu lung, kayserispor, marius sumudica