Fundaşul central al Astrei, Valerică Găman, a acordat un interviu pentru Telekom Sport, în care a vorbit, printre altele, despre problemele de la echipă, despre un posibil transfer, dar şi despre Marius Şumudică.
Valerică Găman, despre problemele de la Astra: "Fiecare poate să acţioneze legal"
Fotbaliştii Astrei se confruntă cu restanţe financiare, precum cei de la Dinamo. Metodele lui Ioan Niculae la echipa din Giurgiu sunt cunoscute, dar Valerică Găma anunţă că fotbaliştii pot avea o limită.
Fundaşul central nu are de gând să plece până în vară, dar în acel moment ar putea accepta o ofertă: "Avem, da (n.r. - promisiuni). Din belşug. Credem că se va rezolva. Nu are cum să nu se rezolve, pentru că, la un moment dat, fiecare poate să acţioneze legal. Nu, eu nu mă gândesc să plec. Cel puţin până la vară, nu, indiferent de situaţia financiară, nu mă gândesc să plec până la vară. De la vară o să plec, dacă este cazul sau situaţia de aşa natură sau apar oferte de nerefuzat.
Numai în anumite condiţii m-aş transfera. Acum am o anumită linişte şi trebuie să îndeplinească nişte condiţii, chiar să mă facă să plec. Atât timp cât corpul mă va lăsa să îmi desfăşor activitatea în cele mai bune condiţii... Când nu o să fiu sută la sută, nu o să intru pe teren, pentru că nu vreau să mă fac de râs. Nu vreau să fiu pus în situaţii jenante, pentru că lumea, când se uită la televizor, nu ştie câ te doare genunchiul sau piciorul şi te judecă cum te vede la televizor şi nu vreau să fiu judecat rău", a declarat Găman pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apătărotorul a vorbit şi despre fostul său antrenor, Marius Şumudică, cel care a fost demis de la Gaziantep: "Cert este că au pierdut un antrenor bun restul. Ca într-o căsnicie, te mai cerţi, numai că acum nu s-au mai împăcat, au ajuns la divorţ. Dar eu cred că este o pierdere de ambele părţi", a mai spus fundaşul central.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valerica gaman, astra