Antrenorul român a oferit un interviu în EXCLUSIVITATE pentru Telekom Sport, în care a vorbit despre schimbările din comportamentul său de când a părăsit-o pe Astra Giurgiu şi relaţia pe care o are cu arbitrii din Turcia.
”Sunt ca în România, nu m-am schimbat, nu fac nimic în plus sau în minus, poate un pic mai rezervat în ceea ce priveşte relaţia cu arbitrii.
Şumudică spune că atitudinea arbitrilor din Turcia este diferită, îl respectă mai mult. Altă atitudine, au venit la mine de fiecare dată când m-au văzut, discută cu mine, mă respectă, au venit, au dat mâna cu mine. A fost un moment, acum după meciul cu Bursa când a venit arbitrul. A fost acelaşi arbitru care m-a arbitrat acasă cu Roma, turc, m-a arbitrat când ne-am calificat din grupe şi mi-a zis "îţi doresc baftă în continuare, eşti unul dintre cei mai buni antrenori care i-am văzut, străini care au venit în Turcia, bravo pentru ceea ce faci aici". Şi zice "crede-mă că nu e uşor la o echipă mică să duci Kayseri unde ai dus-o".
Anul trecut au scăpat la 2 puncte de retrogradare, au fost prima peste linie. Nu s-a întâmplat de 10 ani ce se întâmplă acum. Nu ştiu, încă nu am realizat nimic, dar e clar că există perspectivă”, a încheiat antrenorul român al lui Kayserispor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sumudica, kayserispor, campionatul turciei, superliga