Chiar dacă a fost suspendat în timpul mandatului lui Burleanu, pentru participare la pariuri, după o campanie pornită de actualul preşedinte FRF, Maius Şumudică nu pare să-i poarte pică acestuia, mai ales că la momentul respectiv fostul antrenor al Astrei Giurgiu şi-a recunoscut greşeala.
Întrebat fiind pe cine susţine în lupta pentru şefia FRF, acesta a declarat că nu are parti-pris-uri şi că Burleanu este un manager bun, doar că nu are oameni de valoare în jurul său, ceea ce nu le lipseşte celor din Generaţia de Aur, care ştiu ”cu ce se mămâncă fotbalul”.
”Aici nu pot să mă pronunţ şi nu am nicio treabă. Îi respect pe cei din Generaţia de Aur. Au făcut o treabă foarte bună la momentul respectiv. Le doresc baftă în continuare.
În acelaşi timp, şi cu Burleanu, eu nu am avut nicio treabă, chiar dacă în mandatul lui eu am fost suspendat şi cred că am fost singurul care am fost suspendat, pe lângă mine fiind prinşi nu ştiu câţi jucători şi nu ştiu câţi antrenori care aveau conturi, dar care au aruncat pe băiat, pe copil, a jucat copilul, a jucat băiatul... altul prin bilet, prin agenţie...
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Până la urmă, eu m-am dus, am scos pieptul în faţă, am recunoscut că am greşit la momentul respectiv şi m-au suspendat.
N-am niciun parti-pris şi doresc doar binele fotbalului românesc. Nu sunt nici ăla care să mă strecor. Eu consider că Burleanu, în momentul de faţă, este un bun manager, părerea mea, este un bun manager, dar nu este înconjurat de oameni de valoare din fotbalul românesc. Aici să nu se supere cine sunt acolo, cred că i-ar trebui oameni de valoare, care ştiu ceva, iar pe cei din Generaţia de Aur, nu-i putem contesta, fiindcă ştiu cu ce se mănâncă fotbalul”, a declarat Şumudică la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: frf, razvan burleanu, ionul lupescu, marius sumudica,