Cosmin Moţi a eliminat-o pe FCSB din playoff-ul UEFA Champions League în urmă cu câţiva ani, când şi-a luat inima în piept şi a intrat în poarta bulgarilor, însă acum deplânge situaţia în care a ajuns actuala vicecampioană a României.
În exclusivitate pentru Telekom Sport, Moţi a vorbit despre ceea ce se întâmplă la cele două echipe bucureştene: "Situaţia de la Dinamo e grea, dar cred că o să-şi revină, pentru că au adus un antrenor care e foarte bun. Nu că Neagoe nu ar fi fost bun, dar au fost multe lucruri care n-au ţinut de Neagoe acolo. Sper să aibă linişte acum. Văd că au mai adus câţiva jucători buni şi cred că o să se închege o echipă bună acolo şi frumoasă".
Dacă Dinamo începe să îşi revină, FCSB s-a transformat în "lanterna roşie" a campionatului, iar după eliminarea din Europa League lucrurile se pot înrăutaţi: "Mi se pare mai urâtă situaţia de la FCSB, nu ştiu dacă mai grea, mai urâtă. Pentru că de la ei, aşteptările erau mult mai mari decât de la Dinamo", a mai spus Moţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urmă cu cinci ani de zile, suporterii celor de la FCSB primeau cea mai mare palmă din istorie, fiind eliminaţi din drumul către grupele Ligii Campionilor de bulgarii de la Ludogorets Razgrad la penalty-uri. Între buturile bulgarilor s-a aflat fundaşul român, Cosmin Moţi.
- CITEŞTE MAI MULT: VIDEO | 27 august 2014. Ziua în care Cosmin Moţi i-a suflat lui Gigi Becali peste 10 milioane de euro. "Era roşu la faţă de nervi, a băut nişte apă să-şi revină"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin moti, fcsb, dinamo