Cornel Dinu a explicat cum ar fi procedat dacă l-ar fi avut elev pe Denis Alibec şi oferă un exemplu cu Adi Mutu, când s-a transferat de la FC Argeş la Dinamo, în 1999.
Denis Alibec a venit la FCSB din postura de atacant foarte talentat, dar n-a reuşit să se adapteze şi Gigi Becali a anunţat că va pleca în vară, mai ales din cauza problemelor de comportament. Cornel Dinu crede însă că Alibec are nevoie de un antrenor cu răbdare. Fostul antrenor al lui Dinamo susţine că, dacă l-ar fi avut elev, l-ar fi băgat într-un program special: ”Dacă e să plecăm din nou, plecăm de la zero, eşti ca ceilalţi, intri într-un regim strict de pregătire şi fizică, şi mentală şi aşa mai departe. Şi mă ţin de capul lui”, a declarat Cornel Dinu la Telekom Sport.
Fostul mare fundaş al lui Dinamo a povestit cum a avut probleme cu Adi Mutu, când a fost transferat de Dinamo de la FC Argeş. Dinu spune că Mutu avea foarte mult talent, dar nu ştia să respecte sarcini tactice. Însă ”Procurorul”, care atunci era antrenor la Dinamo, l-a învăţat treptat cum să stea în teren, în ciuda presiunilor făcute de conducătorii de atunci. Ulterior, Mutu şi-a dat drumul la joc şi evoluţiile excelente i-au adus un transfer la Inter Milano:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mi-aduc aminte când mi l-a adus pe Mutu în '99, Mutu era ”Briliantul”, ”Diamantul”, că tot se lanseză chestiile astea. Talent incontestabil ca jucător, să dea Dumnezeu şi ca antrenor, dar în momentul actual cred că nu putem să ne pronunţăm, ca a preluat o echipă din mers.
Mutu venea şi l-am întrebat, când a venit în '99, mi l-a adus atunci, nu prea juca, cel care-l adusese era Neţoiu. Am avut o discuţie cu el la început şi i-am explica: ”Măi, Adriane, ce relaţii de joc aveai tu de unde vii tu, de la Piteşti, cu Dică, Rică?” Zice: ”Păi, ce relaţii, domne', jucam şi eu în partea stângă, acolo, păi, o luam şi mai venea ăla, Silaghi, înainte de meci, după antrenamente, ne dădea un pumn de pastile, intram şi jucam”. ”Băi, Adi, uite ce e aici, e pe scheme, am schimbat, o să joc cu trident în faţă”. Şi el, încet-încet, a intrat, îl băgam 15-20 de minute, plângea Borcea, plângea Neţoiu. Când a învăţat să joace pe partitură, titular peste 3 luni de zile, vândut la Inter”, a mai spus Cornel Dinu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adi mutu, denis alibec, cornel dinu, dinamo, fcsb, liga 1