You are here:

EXCLUSIV | Un oficial FRF, despre cea mai mare greşeală făcută de Rădoi la naţională: ”Până la urmă s-a reflectat în rezultatul final”

EXCLUSIV | Un oficial FRF, despre cea mai mare greşeală făcută de Rădoi la naţională: ”Până la urmă s-a reflectat în rezultatul final”

Echipa națională

Comentarii

Andrei Vochin, consilier la FRF, a vorbit despre una dintre marile greşeli pe care Mirel Rădoi le-a făcut ca selecţioner la echipa naţională.

Mirel Rădoi şi-a încheiat contractul cu FRF, însă vestea nu a surprins pe nimeni. Antrenorul în vârstă de 40 de ani anunţase încă de acum mai bine de o lună că nu-şi va prelungi contractul cu FRF.

Acum, după ce România a ratat calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, Andrei Vochin vorbeşte dintre una dintre marile greşeli făcute de Mirel Rădoi la naţională.

Greşeala uriaşă făcută de Mirel Rădoi la naţională, în opinia FRF

Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a declarat pentru Telekom Sport că şi-ar fi dorit ca Mirel Rădoi să continue la echipa naţională, deoarece a căpătat experienţă. În plus, se bucura de mult respect din partea jucătorilor.

Pe de altă parte, Andrei Vochin a vorbit despre una dintre marile greşeli pe care Mirel Rădoi le-a făcut la naţională. Consilierul lui Răzvan Burleanu susţine că Rădoi n-ar fi trebuit să vorbească despre plecare înaintea unor meciuri decisive, cu Islanda şi cu Liechtenstein.

Andrei Vochin susţine că aici s-a văzut lipsa de experienţă şi, prin anunţul pe care Mirel Rădoi l-a făcut în urmă cu mai bine de o lună, după victoria cu Armenia, a mutat atenţia de la meciul cu Islanda.

”(S-a văzut lipsa de experienţă a lui Rădoi? Şi a contat pentru calificare că a zis că pleacă) Cred că da şi tot din lipsă de experienţă vine. Pentru că odată cu înaintarea în vârstă şi orgoliile astea se mai tocesc. Orgoliile sunt bune şi încăpâţânarea e foarte bună în orice meserie.

Şi mi-au plăcut tot timpul oamenii care au fost încăpăţânaţi. Dar această încăpăţânare, când este transformată într-un soi de obsesie, îţi dăunează cu vârsta... Eu, de exemplu, eram altfel la 30 de ani. Sunt altfel acum.

Asta te ajută, de ce? Pentru că în decursul celor 20 de ani îţi dai seama câte prostii ai făcut din cauza orgoliului. Şi atunci socoteşti că pentru tot întregul e bine să laşi puţin nasul aşa, să înghiţi, să accepţi anumite lucruri şi să mergi mai departe fără a periclita tot grupul.

Probabil un antrenor mai experimentat nu ar fi făcut acea declaraţie. De ce spun asta? Hai să spunem că direct pe jucători nu i-ar fi afectat foarte mult, pentru că îl iubesc pe Rădoi şi îl respectă.

Doar că ce s-a întâmplat după acea declaraţie? O lună de zile toată lumea a vorbit despre cine va conduce România la baraj. Care baraj, fraţilor? Nu se mai discuta despre meciul cu Islanda, se discuta despre cine va conduce România la baraj. Care baraj, Vidraru, care?

Ai generat discuţie despre cine va conduce România la baraj, cea mai mare tâmpenie în fotbal, am constatat-o cu atâta experienţă, să vorbesti despre meciul de după meciul următor.

Asta mi s-a părut lipsă de... din această lipsă de experienţă s-au generat toate lucruile astea. Şi până la urmă s-au reflectat în rezultatul final”, a declarat Andrei Vochin pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: andrei vochin 

viewscnt
Articole similare