You are here:

EXCLUSIV | Un stranier are probleme financiare din cauza pandemiei de COVID-19: "Asta ne-au anunţat"

EXCLUSIV | Un stranier are probleme financiare din cauza pandemiei de COVID-19: "Asta ne-au anunţat"

Stranieri

Comentarii

Criza financiară provocată de pandemia de COVID-19 se resimte şi în fotbal. Acolo unde campionatele au fost suspendate, cluburile au decis să taie din salariile jucătorilor.

Afectat de aceste măsuri de criză este şi Ionuţ Nedelcearu (23 de ani), fundaşul lui FC Ufa. Campionatul din Rusia a fost unul dintre cele suspendate cel mai târziu, iar măsurile abia acum au fost luate de cluburi. 

Nedelcearu a recunoscut că salariul i-a fost tăiat: "Da, sunt repercusiuni şi la noi din cauza acestui virus. Dar ne-au anunţat să nu vorbim în presă astfel de lucruri, preferă să rămână totul confidenţial. Dar salariul oricum nu îl mai primim întreg nici noi", a declarat fundaşul naţionalei într-un interviu pentru Telekom Sport. 

Nedelcearu îşi doreşte să fie chemat la Jocurile Olimpice

Ionuţ Nedelcearu a avut un an 2019 foarte bun. A ajuns titular la Ufa, în prima ligă din Rusia, apoi a avut parte de un turneul final de Campionat European de Tineret foarte bun, atunci când naţionala României s-a oprit în semifinale. Apogeul a fost atins în momentul în care a fost titularizat în centrul apărării naţionalei de seniori, acolo de unde, se pare, nu va dispărea prea curând.

Acum, tânărul fundaş sper să reprezinte România şi la Jocurile Olimpice: "Nu am avut emoţii în privinţa jucătorilor eligibili pentru Olimpiadă. Eu oricum nu mă mai încadrez la jucători eligibili. Sper să joc bine, iar mister să mă cheme, să pot face parte din lotul pentru Olimpiadă", a mai spus Nedelcearu. 

Afla mai multe despre: ionut nedelcearu 

viewscnt
Articole similare