You are here:

EXCLUSIV Veste mare pentru Gigi Becali. FCSB poate transfera doi jucători valoroşi la preţ redus: "Ceea ce înainte era 100 de lei, acum o să fie 50!"

EXCLUSIV Veste mare pentru Gigi Becali. FCSB poate transfera doi jucători valoroşi la preţ redus: "Ceea ce înainte era 100 de lei, acum o să fie 50!"

FCSB

Comentarii

Gheorghe Hagi a vorbit pentru Telekom Sport despre situaţia din sportul românesc, imediat ce pandemia de coronavirus se va fi încheiat.

Factotum la Viitorul Constanţa, cel mai mare fotbalist din istoria sportului rege din România a mărturisit pentru Telekom Sport, că fotbalul românesc va traversa aproape sigur o situaţie complet schimbată, imediat ce pandemia de coronavirus îşi va produce cu adevărat efectele din punct de vedere economic.

"A zis nea Mircea (n.r Lucescu), înseamnă că trebuie să luăm act de tot ce a zis dânsul. Pentru că gândeşte, este un om care are o experienţă mare şi atunci clar. Noi suntem un club care suntem bazaţi pe o academia care produce jucători şi vom produce în continuare jucători. Ăştia suntem. Nu ştiu dacă suntem avantajaţi sau nu. Fotbalul o să meargă înainte" crede patronul Viitorului Constanţa.

"Eu ştiu sigur un lucru, că totul o să se reducă la 50 la sută. Ceea ce înainte era 100 de lei, acum o să fie 50. Pe termen scurt, asta înseamnă în primul an şi jumătate, cu siguranţă că vor scădea preţurile de la 300 la 150, de la 150 la 75, de la 10 la 5. Cu siguranţă că lucrurile vor scădea şi atunci eu trebuie să fiu pregătit. Aşa că jucătorul tânăr va avea un avantaj, tânăr de perspectivă şi costă puţin, cluburile mari îl vor lua mult mai uşor. De la oricare, de la oricine, oriunde. Vor avea de suferit cele care nu sun pregătite, nu au fost pregătite în momentul ăsta pemtru că nu anticipa nimeni această criză. De atunci cele care nu au fost pregătite şi nu au cash flow şi nu sunt pregătite bnine cu un proiect bine făcută, cel puţin de încă un an, vor suferi. Noi, deocamdată, încă stăm bine, eu aşa cred că avem calculele făcute şi stăm destul de bine. Clar că şi preţul lui Ghiţă, al lui Boboc şi la toţi ceilalţi a scăzut, e clar" a  confirmat Gheroghe Hagi pentru Telekom Sport.

Este o veste importantă pentru FCSB şi patronul ei, Gigi Becali, care i-a transformat pe internaţionalii de tineret ai Viitorului, în două dintre principalele obiective pentru stagiunea viitoare.

Radu Boboc este cotat la 1,1 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com şi evoluează pe postul de fundaş dreapta la FC Viitorul. Evoluţiile bune din acest sezon, în care a marcat două goluri şi a reuşit trei pase decisive în cele 27 de meciuri, l-au adus şi în atenţia lui Mirel Rădoi pentru naţionala de tineret a României, unde a strâns deja nouă prezenţe.

De partea cealaltă, Virgil Ghiţă este fundaş central, valorează 900 de mii de euro şi este şi el om de bază la FC Viitorul. În plus, apărătorul de 21 de ani a marcat un gol în cele şase meciuri jucate pentru echipa naţională de tineret a României.

Afla mai multe despre: gigi becaliviitorulghiţăbobocgică hagi 

viewscnt
Articole similare