La Telekom Sport, Adrian Vasile, antrenorul formaţiei CSM Bucureşti, a anunţat revenirea norvegiencei Nora Mork.
Probabil cel mai răsunător transfer făcut vreodată de o echipă de handbal din România, Nora Mork a avut ghinionul unei noi accidentări la sosirea la CSM Bucureşti.
Antrenorul ”tigroaicelor”, Adrian Vasile, a mărturisit la Telekom Sport, că starul norvegian este aproape recuperat. O veste uriaşă pentru suporterii formaţiei bucureştene, dar şi pentru handbalul românesc: ”Asta face parte din partea plină a paharului, că pe Nora o putem avea alături de noi, inclusiv în luna martie Nora trebuia să se alăture echipei noastre. Toţi cei de specialitate ştiu că recuperarea după o astfel de accidentare necesită timp în zona specifică ca să poţi să-ţi revii, fapt care nu se poate face acum. O să fie pentru prima dată când vom avea toată echipa aptă” a explicat Adrian Vasile.
Campioană mondială cu naţionala ţării sale şi triplă campioană europeană, Nora Mork a ajuns la CSM Bucureşti după experienţe la cel mai înalt nivel la Larvik şi Gyor. Mork a cucerit de patru ori Liga Campionilor şi are 5 titluri de campioană în Norvegia în palmaresul său. Un palmares care include 25 de trofee importante şi medalii la Jocurile Olimpice.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Despre continuarea sezonului competiţional şi problemele care se pot isca pe piaţa transferurilor din cauza amânării sezonului în curs, Adrian Vasile a mai explicat: ”O să fie foarte dificil ca o echipă să joace sfertul de finală la un club şi Final Four la alt club. Varianta cea mai bună, dacă s-ar putea ajunge la asta şi ar fi chiar o prioritate, să existe un format de Final Four în care echipa care e în sezonul acesta să termine competiţia, ar fi cât mai aproape de valoarea reală a acestui sezon, când se poate face? Maximum sfârşitul lunii iunie, poate cu o derogare şi cu acceptul tuturor, undeva în luna iulie. În această perioadă ar trebui să ne ghidăm după regulile fair-play-ului şi al realităţii şi spiritului sportiv. De asta spun că fiecare echipă ar trebui să închidă sezonul cu echipa care este acum, fără a beneficia de alt ajutor sau impediment” a concluzionat tehnicianul formaţiei CSM Bucureşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nora mork, adrian vasile