You are here:

EXCLUSIV | Viorel Moldovan, despre românul pe care AS Roma vrea să-l cumpere după EURO 2019: ”A fost impecabil, a crescut enorm”

EXCLUSIV | Viorel Moldovan, despre românul pe care AS Roma vrea să-l cumpere după EURO 2019: ”A fost impecabil, a crescut enorm”

Stranieri

Comentarii

Presa din Rusia insistă că Ionuţ Nedelcearu va fi vândut de FK Ufa la AS Roma, după evoluţiile foarte bune pe care le-a avut la EURO 2019. Viorel Moldovan este de părere că ar face faţă la un asemenea nivel.

Ionuţ Nedelcearu a fost unul dintre cei mai buni jucători români la Campionatul European de Tineret şi evoluţiile sale au fost remarcate de scouterii care au asistat la meciurile României. Presa din Rusia susţine că AS Roma a făcut deja o ofertă şi fundaşul de 23 de ani este aproape de semna cu echipa italiană.

Viorel Moldovan a remarcat şi el ascensiunea lui Nedelcearu şi susţine s-ar descurca la un club precum AS Roma. Mai ales că încă există loc de progres în jocul său:

”De ce să nu facă faţă? Pentru mine, Nedelcearu a fost o surpriză foarte plăcută. A crescut enorm de mult în ultimul timp, jucând în campionatul Rusiei, se vede că a acumulat destulă experienţă pentru nivelul lui, a făcut un turneu final foarte bun. Ieri (n.r. cu Germania) cred că a făcut poate prima greşeală la acea minge când atacantul german a cerut în profunzime şi s-a băgat puţin sub ea şi a creat o ocazie destul de importantă Germania. În rest, a fost impecabil, a ţinut apărarea în spate împreună cu Paşcanu. De ce să nu poată face faţă în Italia? Încă este tânăr şi poate să progreseze mult mai mult”, a declarat Viorel Moldovan pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: ionut nedelcearuas roma 

viewscnt
Articole similare