Victor Piţurcă şi-a petrecut la naţionala României cea mai mare parte a carierei de antrenor, pe care a pregătit-o în trei rânduri: iunie 1998 - decembrie 1999, decembrie 2004 - aprilie 2009 şi iunie 2011 - octombrie 2014.
În tot acest timp, Piţurcă a avut ocazia să lucreze atât cu jucătorii care au format Generaţia de Aur, cât şi cu cei din generaţiile următoare.
Cu experienţa necesară, fostul selecţioner a prezentat o radiografie actualei naţionale antreante de Mirel Rădoi.
În opinia lui Piţurcă, Rădoi a pus mai presus de orice faza ofensivă, iar asta l-a costat din cauza adversarului care nu i-a permis acest lucru.
„Mirel Rădoi a demonstrat ca selecţioner la echipa de tineret că poate să antreneze echipa mare. Dacă este copt pentru naţionala mare? În urma rezultatelor pe care le-a obţinut, poţi să spui că nu. Dar să vedem lucrurile dintr-un alt punct de vedere. El e un antrenor care a impus un anumit stil de joc la echipa naţională.
Toată lumea şi-l dorea, aşa zisul joc ofensiv. Şi tu vrei joc ofensiv, dar introducând în teren şase jucători de atac nimeni nu îţi garantează că poţi să joci ofensiv. De ce? Pentru că nu poţi. Nu te lasă adversarul, nu ai valoare să faci acest lucru.
„El nu ştie să joacă cum jucam eu”
Tot ce face Mirel Rădoi în asta crede. Dar poate el nu poate să se apere. El vrea să joace cu jucători de atac mulţi. Poate el nu ştie să joace cum jucam eu, adică să mă organizez foarte bine. Poate el nu joacă de maniera asta. Eu de când m-am făcut antrenor am visat să fac o echipă cum a fost cea a Stelei în care am jucat eu. Echipa aia mi-am dorit să o am. E greu.
O să spun acum ce m-a deranjat pe mine la acest meci. Ai 2-1 şi jucători care rămân prin faţă? Eu am jucat în Portugalia contra unor jucători fantastici, Luis Figo, ce jucători. Am jucat contra Greciei, care e cu două clase peste. Dar am avut echipă care s-a strâns, ca în momentul când un jucător a fost eliminat au jucat nu sută la sută, două sute la sută. Pe ăştia îi vedeam, parcă era meciul câştigat, rămâneau prin faţă. Jucau armenii parcă erau Brazilia. De ce? Pentru că îi lăsam noi să joace”, a mărturisit Victor Piţurcă în direct la Telekom Sport.
„Să îşi vadă de treaba lor la echipele unde sunt”
Piţurcă se ia de antrenorii din Liga I care comentează activitatea lui Mirel Rădoi la naţionala României.
„Nici mie nu îmi convenea când venea de exemplu Dorinel Munteanu. A spus vreo două prostii când eram eu şi s-a întâmplat şi a fost invers până la urmă, că mi-a şi spus. Lăsaţi-mă, aceştia care vin din spatele frontului şi spun ce am fi făcut noi. Hai să fim serioşi. Lăsaţi ce aţi fi făcut voi, că nu interesează pe nimeni ce aţi fi făcut voi. Nu vă bagă nimeni în seamă şi numai fraierii ascultă la voi, ce aţi fi făcut voi.
Mai ales antrenorii. Tu nu ai voie să vorbeşti, să îl critici pe Mirel. Nu ai voie! Tu să îţi vezi de treaba ta la echipa unde eşti tu şi fă acolo ce trebuie să faci tu”, a tunat Piţurcă în platoul Telekom Sport.
În perioada în care a fost selecţioner, Victor Piţurcă şi-a adus contribuţia pentru calificarea României la EURO 2000, EURO 2008 şi EURO 2016. În schimb, n-a reuşit niciodată să ducă naţionala la o Cupă Mondială.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Record negativ pentru Mirel Rădoi
România a fost învinsă cu scorul de 3-2 la Erevan, de către selecţionata Armeniei. ”Tricolorii” n-au profitat de avantajul de 2-1, dobândit în minutul 72 de o "dublă" a lui Cicâldău, după ce gazdele deschiseseră scorul, şi au primit două goluri în ultimele minute ale partidei.
A fost pentru prima dată în istorie când Armenia a reuşit să învingă naţionala noastră şi a asigurat un start perfect în campania de calificare pentru selecţionata lui Joaquin Caparros, cu 9 puncte obţinute din 9 posibile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nationala romaniei, victor piturca, mirel radoi