You are here:

Explicaţiile lui Nae Constantin după eşecul în faţa celor de la Chindia Târgovişte: ”Nu ştiu să vă spun nimic despre Ţicu!”

Explicaţiile lui Nae Constantin după eşecul în faţa celor de la Chindia Târgovişte: ”Nu ştiu să vă spun nimic despre Ţicu!”

Petrolul

Comentarii

Echipa Chindia Târgovişte a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia Petrolul Ploieşti, scor 2-1, într-un meci din etapa a 23-a a Superligii, în care a revenit de la 0-1

La finalul meciului, antrenorul celor de la Petrolul, Nae Constantin, a oferit mai multe declaraţii. De asemenea, el a vorbit despre posibila plecare a lui Valentin Ţicu. 

”Un meci de luptă, pot să spun că a fost şi spectaculos pe alocuri, cu ceva faze de poartă. Nu am reuşit să scoatem un rezultat pozitiv. E dureros, băieţii şi-au dorit, au alergat, au muncit. în anumite momente nu am avut nici şansă, am avut câteva situaţii destul de bune. Am fi putut să ne desprindem, dar nu am reuşit. Asta e.

Echipa în dezavantaj a fost obligată să forţeze un pic. Au forţat, dar tot am avut situaţii şi am fi putut să închidem jocul dacă am fi înscris al doilea gol. Pe o suprafaţă bună, altfel ar fi fost alcătuită formaţia noastră. Budescu ar fi fost titular. Budescu e un jucător de valoare. Pe un teren bun poate crea mult mai mult decât a arătat astăzi.

Am început destul de prost acest an, nu mă aşteptam. Trebuie să ne revenim repede, pentru că meciurile trec, echipele din spate acumulează puncte şi, când se trage linie, lupta va fi mult mai strânsă.

Pe Huja l-am pierdut pentru o perioadă lungă, are ceva probleme la genunchi. Cred că va lipsi o perioadă lungă. A plecat în Portugalia şi aşteaptă, lumea spune că ar trebui operat.

Nu ştiu să vă spun nimic despre Ţicu. Orice jucător ar pleca acum ar fi o pierdere mare pentru noi şi greu de înlocuit, dar dacă vor veni banii care ne ajută să supravieţuim, acceptăm şi mergem înainte.

Îmi e greu să cred că îşi va reveni prea curând terenul, dar astea sunt condiţiile şi trebuie să jucăm”, a declarat Nae Constantin, la finalul meciului.

Chindia a învins pe Petrolul, la Ploieşti, cu 2-1

Petrolul a deschis scorul în prima repriză, în minutul 27, când arbitrul Viorel Flueran a dictat penalti la un faul al lui Dinu asupra lui Moldoveanu şi Grozav a transformat.

Chindia a replicat în repriza secundă cu două goluri care au adus victoria dâmboviţenilor. În minutul 70 Cooper a egalat cu o lovitură de cap din centrarea lui Vorobjovas, iar în minutul 85 Daniel Popa a închis tabela din pasa lui Cooper,  pentru o victorie care aduce trei puncte importante pentru Chindia.

Echipa lui Toni Petrea se află pe locul 14 în Superligă, cu 22 de puncte.

Afla mai multe despre: petrolul-chindia târgovişte- 

viewscnt
Articole similare