Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica (58 de ani), a vorbit despre noua regulă pe care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, doreşte să o implementeze în fotbalul românesc şi cum aceasta ar putea-o afecta sau nu pe echipa de pe primul loc în Superligă.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte mai mulţi jucători crescuţi în România, din sezonul următor, 2024-2025.
Concret, şeful de la Casa Fotbalului şi-ar dori ca echipele din primele două ligi să aibă în teren cinci jucători crescuţi ”la nivel naţional” sau eligibili pentru naţionalele României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”N-aş putea spune că noi ne opunem”
FCSB ar fi una dintre formaţiile care stau cel mai bine la acest capitol, motiv pentru care Mihai Stoica, prezent în studioul Orange Sport, a fost solicitat să comenteze subiectul în cauză.
Acesta a făcut o paralelă cu o altă regulă implementată de actuala administraţie a FRF şi care a dat bătăi de cap echipelor din Superligă: cea a regulii U21.
”N-aş putea spune că noi ne opunem. Sunt nişte poziţii care sunt descoperite în România. Câţi fundaşi stânga a avut România de la Raţ încoace? Poate Bancu, iar dacă nu-l ai, l-ai adus pe Camora. Am ajuns să jucăm cu improvizaţii, dacă nu e arie de selecţie.
Eu nu m-am opus să nu joace un jucător U21, dar să nu fie obligat. Fă ca în Ungaria, că ei au făcut rezultate, cel puţin la nivel de echipa naţională. De exemplu, dă bani celor care folosesc jucători U21, dar nu-i obliga”, a declarat Stoica, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Colegul său de studio, Florin Răducioiu, şi-a exprimat şi el punctul de vedere cu privire la acest subiect.
”Nici mie nu-mi plac lucrurile forţate. Vor fi contestatari. Să vedem dacă va fi aprobată”, a completat şi Răducioiu.
Anunţul făcut de Răzvan Burleanu în legătură cu implementarea noii reguli în România
”Trebuie să fie pe teren minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional şi/sau eligibili pentru naţionalele României. Conceptul de format la nivel naţional înseamnă să fi petrecut 3 ani în cadrul unui club din România, între vârstele de 15 şi 21 de ani. Ca să mărim baza de selecţie a cluburilor, ne vom adresa inclusiv copiilor români din străinătate.
Astfel încât să întărim procesul de repatriere a jucătorilor români tineri formaţi în străinătate, care nu sunt formaţi la nivel naţional, dar sunt eligibili pentru naţionalele României”, a transmis Răzvan Burleanu, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
- Citește și
- Nicu Gheară şi Gigi Neţoiu, ”intervenţie” la pauza unui meci din Liga 1: ”15.000 de dolari dacă întoarceţi scorul”. Cum s-a terminat totul
- Şedinţă de urgenţă la un club din Superligă! Preşedintele a auzit declaraţia antrenorului şi a decis: ”Vom avea o discuţie” | EXCLUSIV
- Răzvan Burleanu a anunţat obiectivul la prima reprezentativă: ”Vă asigur că România are capacitatea de a se autodepăşi”
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, razvan burleanu, frf