Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au adus a treia medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce au obţinut argintul la dublu vâsle. În urmă cu trei ani, la Tokyo, ele caştigaseră medalia de aur.
Nicoleta Ancuţa Bodnar s-a născut la 25 septembrie 1998, la Vatra Moldoviţei, în judeţul Suceava, şi este legitimată la clubul Dinamo.
A început canotajul la vârstă de 14 ani, fiind descoperită de antrenoarea Mariana Maliş, de la Clubul Sportiv Şcolar Orşova, în timpul unei vizite de selecţie prin şcoli. La prima prezenţă la campionatele naţionale a cucerit cea dintâi medalie de aur, succes care a motivat-o să fie mereu în frunte.
La 19 ani, după o accidentare la umăr, a vrut să se lase de de sport, dar antreoarea sa Mariana Lupou a fost convis-o să continue.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost inclusă în programul "Samurai 2020", programul de asistenţă specială a sportivilor cu potenţial de a obţine medalii la cea de a XXXII-a ediţie de vara a JO Tokyo 2020
În 2019, a devenit vicecampioană europeană în Elveţia, dar şi vicecampioană mondială la Linz, alături de colega sa Simona Radiş, împreună cu care a cucerit prima medalie olimpică de aur a canotajului românesc după 13 ani.
În 2021, după Tokyo 2020, a devenit cetăţean de onoare al comunei sale natale Vatra Moldoviţei.
Simona Geanina Radiş s-a născut la 5 aprilie 1999, în comuna Avrămeni, din judeţul Botoşani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A fost descoperită la vârsta de 14 ani de antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoşani, în timpul într-un tur de selecţie prin şcoli. Impresionat de înălţimea ei, tehnicianul i-a vorbit despre canotaj şi i-a suscitat interesul.
Simona Radiş şi-a convins părinţii să o lase să facă sport, a plecat mai întâi la Botoşani, iar în 2013, a fost legitimată la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti unde a început canotajul de performanţă.
Primele performanţe de marcă le-a obţinut şase ani mai târziu.
În 2019, a devenit vicecampioană europeană în Elveţia, dar şi vicecampioană mondială la Linz, alături de colega sa Ancuţa Bodnar, împreună cu care a cucerit prima medalie olimpică de aur a canotajului românesc după 13 ani.
A fost inclusă în programul "Samurai 2020", programul de asistenţă specială a sportivilor cu potenţial de a obţine medalii la cea de a XXXII-a ediţie de vara a JO Tokyo 2020
Alături de Robert Glinţă, a fost prima sportivă care a purtat drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, respectând recomandarea Comitetului Internaţional Olimpic ca drapelul naţional să fie purtat de o sportivă şi un sportiv, ca simbol al luptei pentru egalitatea genurilor.
În 2020, Simona Radiş a fost desemnată de Federaţia Internaţională de Canotaj – Steaua în ascensiune (Rising Star) a lunii decembrie 2020, iar CSA Steaua Bucureşti, la care este legitimată, a numit-o Cel mai valoros sportiv al clubului militar, al anului.
Anul 2022 a fost de vis pentru Simona Radiş. La dublu vâsle, alături de Ancuţa Bodnar, a cucerit aurul atât la Campionatele Europene cât şi la Mondiale. Aceeaşi performanţă, a reuşit-o şi la 8+1. După ce a fost în barca de 8+1, medaliată cu aur la Europene, la Mondiale a cucerit titlul în cursa regină la mai puţin de o oră după ce câştigase aurul la dublu vâsle şi a intrat în istorie cu această performanţă.
Afla mai multe despre: ancuţa bodnar, simona radis, jo, canotaj