Când te consideri un mare parior, ar trebui să-ţi aduci aminte de acest bilet, pentru a reveni cu picioarele pe pământ.
Potrivit ”ziartopdeargeş.com” anunţă că un piteşteanul a dat lovitura vieţii la pariuri sportive.
Doi lei pariaţi, peste 100.000 câştigaţi!
Se pare că acesta a avut inspiraţie divină în a alcătui un bilet, cu doar doi lei pariaţi, de pe urma căruia a obţinut peste 100.000 de lei.
Norocosul în cauză a mizat doar pe trei partide, însă a optat pentru trei variante nebuneşti, toate pe acelaşi bilet: în toate trei meciurile să se marcheze cel puţin şapte goluri!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- E greu să nimereşti un meci cu cel puţin şapte goluri marcate, barem trei!
Primele două partide au avut loc luni seară şi s-au încheiat cu acelaşi scor 4-3. CFR Cluj a învins-o în deplasare pe Universitatea Cluj, iar Alaves a învins-o pe Sevilla.
”Bulanul” său s-a numit Rafa Mir. Atacantul Sevillei a marcat golul trei al echipei sale, şi cel de-al şaptelea al partidei, în minutul 90+7!!!
Cel de-al treilea meci, totodată cel care i-a umplut conturile, a fost duelul dintre Crusaders şi Carrick Rangers, din prima ligă a Irlandei de Nord.
Scorul final a fost unul halucinant: 9-0! şi la casierie cu piteşteanul nostru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ca un făcut, Carrick Rangers a încasat un cartonaş roşu în minutul 24, iar la pauză Crusaders avea 5-0.
În cea de-a doua repriză, golurile au continuat să curgă, iar în minutul 54, biletul era deja verde!
Un bilet de-a dreptul nebun, cum poţi să prinzi de puţine ori în viaţă!