You are here:

Fanii echipei Swansea care locuiesc în Cardiff, obligaţi să facă 300 de kilometri în loc de 2-3 ca să asiste la derbiul galez

Fanii echipei Swansea care locuiesc în Cardiff, obligaţi să facă 300 de kilometri în loc de 2-3 ca să asiste la derbiul galez
Comentarii

Championship, liga a doua engleză, programează duminică, de la ora 14.00 (12.00 locală), derbiul galez Cardiff City - Swansea City, în etapa a XXVII-a a competiţiei.

Meciul este considerat ca unul de risc ridicat, aşa că sunt luate măsuri importante de securitate cu această ocazie. Când ambele echipe erau în Premier League, în sezonul 2013/2014, deplasarea suporterilor oaspeţi la meci trebuia făcută cu autocare care plecau de la stadionul formaţiei pe care o susţin.

În liga a doua, măsurile de securitate s-au mai "relaxat", în sensul că se acordă un permis special pentru fanii oaspeţi ca să mergă individiual la stadionul care găzduieşte derbiul, iar prioritate au persoanele cu dizabilităţi. Restul suporterilor pleacă tot de la propria arenă. Însă numărul permiselor de a merge individual la stadion este mic, de circa 100.

Astfel, fanii din Cardiff ai echipei Swansea care nu au prins permisul de deplasare individuală trebuie să meargă cu noaptea în cap la Liberty Stadium, arena formaţiei favorite, să plece de acolo cu autocarele la Cardif City Stadium, aflat la 70 de kilometri, unde are loc partida, apoi să revină la Swansea şi ulterior să se întoarcă acasă, spre seară. Patru drumuri care pot însuma şi 300 de kilometri şi mai mulţi, în funcţie de locul în care locuiesc.

"Aplicaţia mea (n.r. - pentru permis) nu a avut succes, aşa că, deşi locuiesc la 20 de minute de mers pe jos de Cardiff City Stadium, duminică trebuie să plec de acasă la 06.30, să conduc până la Swansea ca să prind autobuzul (n.r. - care pleacă la 07.45) pentru un meci care se dispută la uşa mea şi probabil nu voi fi acasă decât în jur de 18.00", s-a plâns un fan pe Twitter.

"Aplicaţia pentru a călători independent la derbiul Galiei de Sud a fost respinsă. Aşa că, în loc să merg o milă (n.r. - 1,6 kilometri) la stadion, trebuie să plec la 06.00 la Swansea (nu există tren, bineînţeles, la ora aceea), apoi înapoi la Cardiff, apoi înapoi la Swansea după meci şi din nou la Cardiff. O călătorie de 200 de mile în loc de două", a spus altul.

"Vă mulţumim pentru cererea de a vă deplasa individual la meciul cu Cardiff City din week-end. Ţinând cont de numărul limitat de bilete cu deplasare directă disponibile, cererea dumneavostră de a călători independent a fost respinsă. Vă rugăm să mergeţi cu autocarul care pleacă de la Liberty Stadium (...) Vă reamintim faptul că reprezentaţi Swansea City Fotball Club la acest meci. Vă aducem în atenţie să luaţi în considerare implicaţiile oricărui comportament nepotrivit pentru dumneavoastră şi pentru club. Vă mulţumim că susţineţi în continuare Swansea City AFC", se arată în răspunsul negativ la cererea de deplasare individuală la meci, potrivit Wales Online.

La nemulţumirile fanilor, clubul Swansea răspunde afirmând că suporterii cunosc această situaţie de mult timp şi că speră ca în viitor măsurile să fie mai permisive.

Afla mai multe despre: swanseafani swansea 

viewscnt
Articole similare