You are here:

Farul mai cedează un jucător. După plecările la ”pachet” la FCSB, Gică Hagi se desparte de încă un titular

Farul mai cedează un jucător. După plecările la ”pachet” la FCSB, Gică Hagi se desparte de încă un titular

Farul Constanța

Comentarii

Farul Constanţa se va despărţi de încă un jucător. Acesta va merge în campionatul Greciei.

Farul se mai desparte de un jucător. După ce i-a cedat pe Eduard Radaslavescu şi Radu Boboc la FCSB, Gică Hagi îl va pierde şi pe Sebastian Mladen.

Fundaşul central de 30 de ani va ajunge în Grecia, acolo unde a ajuns la un acord cu Panaitolikos, formaţie ce a terminat pe locul cinci în play-out-ul campionatului elen, la finalul sezonului trecut, anunţă sdna.gr.

Acesta urmează să semneze un contract valabil două sezoane, informează sursa citată, care a pus imaginea apărătorului pe prima pagină.

Sebastian Mladen este legitimat la Farul (fostă Viitorul) din ianuarie 2017 până în prezent. La formaţia dobrogeană a mai jucat şi în perioada 2012-2013.

În total, fundaşul de 30 de ani a bifat 203 meciuri, în care a marcat trei goluri şi a livrat trei pase decisive.

De-a lungul carierei, Mladen a mai jucat la Roma Primavera (Italia), Chindia Târgovişte, Olhanense (Portugalia) şi Sudtirol (Italia).

În actualul sezon, Gică Hagi l-a folosit pe jucătorul său în toate cele patru meciuri din Superligă, iar partida cu Botoşani ar fi fost ultima pentru acesta la Farul, susţine presa elenă.

Afla mai multe despre: farulmladen 

viewscnt
Articole similare