You are here:

VIDEO | Farul - Poli Iaşi 1-3. Gică Hagi, surclasat de Leo Grozavu. Primele puncte pierdute de campioană şi câştigate de nou-promovata ieşeană

VIDEO | Farul - Poli Iaşi 1-3. Gică Hagi, surclasat de Leo Grozavu. Primele puncte pierdute de campioană şi câştigate de nou-promovata ieşeană

Farul Constanța

Comentarii

Poli Iaşi a învins duminică, în deplasare, scor 3-1, formaţia campioană a României, Farul, într-un meci din etapa a treia a Superligii.

VIDEO | Farul - Poli Iaşi 1-3 (Enes Sali 45 / Luis Phelipe 11, 51, Vojtus 36)


Min 90+6. Final de meci.

Min 79. Ocazie Poli. Harrison trece şi el pe lângă majorarea scorului.

Min 66. Ocazie Farul. Dumitrache prinde un şut bun, dar Ailenei este la post.

Min 51. GOOOL POLI. Luis Phelipe face ”dubla” şi reface diferenţa de două goluri pe tabelă.

Min 46. Începe repriza a doua.

Min 45+9. Pauză.

Min 45. GOOOL Farul. Enes Sali reduce din diferenţă. Reuşita este validată după minute în şir, patru la număr, în care a fost verificată la VAR, pentru o suspectă poziţie de offside.

Min 41. Ocazie Poli. Oaspeţii lovesc şi vara, prin Vojtus.

Min 36. GOOOL Poli. Oaspeţii îşi măresc avantajul. Vojtus marchează cu o lovitură de cap.

Min 11. GOOOL Poli. Ieşenii dau lovitura la Ovidiu. Şutul uşor deviat al lui Luis Phelipe a intrat în poarta apărată de Buzbuchi.

Min 8. Ocazie Poli. Ieşenii scapă spre poarta adversă, dar Buzbuchi reuşeşte să intervină prompt.

Min 1. Începe meciul.

Echipele de start:

  • Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Bolin, Quieriso, Vianna - Artean, N. Popescu, Vînă - Mateus, Carnat, Sali; Rezerve: Aioani, M.Popescu, Dussaut, Grameni, Basson, Dumitrache, Grosu, Andronach, Benchaib; Antrenor: Gică Hagi
  • Poli Iaşi: Ailenei - Martac, Tincu, Katanec, Stefanovici - Jatoba, Roman, Garobbio, Figueiredo - Gheorghiţă, Vojtus; Rezerve: Celeadnic, Vaşvari, Itu, Harrison, Hrib, Militaru, Dumitru, Hlistei, Ciobanu; Antrenor: Leo Grozavu

La doar trei zile după victoria cu emoţii reuşită în prelungiri cu armenii de la Urartu, 3-2, campioana Farul se duelează cu Poli Iaşi, o echipă care nu are niciun punct după primele două etape.

În campionat, trupa lui Gică Hagi a început cu dreptul, două victorii, cu FC Hermannstadt (1-0) şi FC Voluntari (4-1). De partea cealaltă lucrurile nu stau la fel de bine, Poli Iaşi a pierdut ambele jocuri din acest sezon, cu CFR Cluj (0-2) şi FC Hermannstadt (1-3).

Ce a declarat Hagi înainte de meci:

„E un meci de campionat acasă. Trebuie să fim pragmatici şi să ne vedem singurul obiectiv pe care îl avem în acest meci, anume să luăm toate cele trei puncte. E o echipă care vine dintr-un oraş mare, de tradiţie, o echipă care abia a venit în prima ligă.

În cele două etape a jucat de la egal la egal atât cu CFR -ul, cât şi cu Hermannstadt. E o echipă care nu refuză jocul, o echipă căreia îi place să iasă la joc, cu un antrenor foarte bun (n.r.- Leo Grozavu), care are experienţă foarte mare, le dă acel spirit pe care îl are şi el. 

Trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Probabil va fi un meci foarte intens”, a punctat Hagi.

Afla mai multe despre: farul poli iasisuperliga 

viewscnt
Articole similare