Unul dintre cei mai râvniţi jucători din Liga I, în ultimele sezoane, Andrei Chindriş a ajuns acum într-o situaţie extrem de dificilă. Deşi fotbalistul a fost dorit insistent de Gigi Becali, la FCSB, Chindriş a ajuns acum liber de contract.
Andrei Chindriş a avut prestaţii excelente, în sezonul trecut, pentru FC Botoşani, iar meciurile bune reuşite în Liga I i-au adus şi convocările la echipa naţională de tineret a României. Fundaşul central a bifat şapte meciuri pentru reprezentativa U21 şi a fost în lotul echipei lui Adrian Mutu la Campionatul European de tineret din martie 2021.
Aşa cum s-a întâmplat şi în această iarnă, când Gigi Becali a negociat intens cu Valeriu Iftime pentru aducerea unor jucători de bază de la FC Botoşani, Andrei Chindriş a fost şi el dorit de patronul FCSB-ului. Latifundiarul din Pipera a oferit suma de 600 de mii de euro pentru fundaşul central, în urmă cu un an, însă Valeriu Iftime n-a fost mulţumit de oferta făcută de Gigi Becali. În cele din urmă, finanţatorul lui FC Botoşani şi-a dat acordul pentru un eventual transfer, însă fotbalistul n-a vrut să audă de plecarea la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Favoritul lui Becali a ajuns într-o situaţie disperată. A refuzat-o pe FCSB, iar acum n-are echipă şi se antrenează singur: "Avea o prietenă, l-am lăsat de capul lui"
"Lui Chindriş i-am spus să plece la FCSB. I-am zis că are un salariu extraordinar. Era dorit de patron. El nu şi nu. În ultima noapte mi-a zis că pleacă în Portugalia. Trebuia să-l sfătuiesc altfel. L-am lăsat de capul lui. Avea o prietenă. Când iubeşti, uiţi de multe lucruri”, a declarat Valeriu Iftime.
Astfel, Andrei Chindriş a rămas la FC Botoşani până la finalul sezonului trecut, iar transferul său s-a realizat, în cele din urmă, în august 2021. Fundaşul central a fost transferat de Santa Clara, ocupanta locului 10 din prima ligă a Portugaliei, însă, după un start perfect, în care a reuşit să şi marcheze împotriva lui FC Porto, într-un meci din Cupa Portugaliei, fotbalistul român a fost tras pe linie moartă de antrenorul echipei.
Andrei Chindriş n-a primit şansa de a debuta în campionat, iar luna ianuarie, oficialii clubului Santa Clara au luat decizia de a renunţa la serviciile fundaşului central de 23 ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Acum, la doar câteva luni distanţă de la interesul uriaş manifestat de Gigi Becali pentru serviciile sale, Andrei Chindriş se află într-o situaţie extrem de dificilă. Fotbalistul este liber de contract de mai bine de o lună şi jumătate, iar şansele sale de a semna cu o echipă în această iarnă s-au redus semnificativ în ultimele zile.
- 700 de mii de euro valorează Andrei Chindriş, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Citește și
- Fotbalistul ”jignit” de Dan Petrescu, aproape de FCSB! Fotbalistul a negociat cu Becali după ce fost nemulţumit de oferta CFR-ului
- De la Gaz Metan, direct la FCSB! Fotbalistul care dă lovitura graţie problemelor financiare de la Mediaş
- Transferul surprinzător încercat de Becali. FCSB a vrut să-l transfere pe unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi din noua generaţie
- Fotbalistul pe care Edi Iordănescu l-a cerut imediat cum a ajuns la FCSB: "Am vorbit cu MM şi cu patronul" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, steaua