You are here:

FC Botoşani, afacere foarte bună cu transferul lui Haruţ la FCSB! Condiţiile pentru care Iftime a acceptat plecarea: "Cred că de data asta se face!"

FC Botoşani, afacere foarte bună cu transferul lui Haruţ la FCSB! Condiţiile pentru care Iftime a acceptat plecarea: "Cred că de data asta se face!"

FC Botoșani

Comentarii

Patronul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat că fundaşul Denis Haruţ va fi transferat la FCSB.

"Cred că de data aceasta se face transferul. Copilul înţeleg că a văzut noul contract şi că îl va semna. Eu am rămas în condiţiile vechi, cu mici schimbări, dar nesemnificative la nivel de preţ. Sunt condiţiile pe care le-am acceptat acum două, trei săptămâni şi cred că de data acaesta va semna Haruţ. Am rămas cu 20 de procente (n.r. - dintr-un posibil viitor transfer). Consider că Denis nu are o marjă de creştere mai mare la Botoşani decât are acum, eu l-aş mai ţine un an la Botoşani şi aş lua un milion şi jumătate, pe când FCSB-ul îl poate vinde în doi ani cu cinci milioane şi aş mai câştiga încă un milion", a declarat Iftime, la ProX, adăugând că suma de transfer este de aproxiamtiv 700.000 de euro.

Haruţ a refuzat în urmă cu câteva săptămâni transferul la FCSB, deoarece clubul bucreştean i-a propus să semneze două contracte, unul pe cinci ani şi altul, în prelungirea primului, pe doi ani.

În vârstă de 21 de ani, Haruţ, internaţional de tineret, a fost format la ACS Poli Timişoara, fiind achziţionat de FC Botoşani în vara anului 2019.

Afla mai multe despre: denis haruttransferfc botosanifcsbvaleriu iftime 

viewscnt
Articole similare