Mircea Bornescu (40 de ani), team managerul de la FC U Craiova 1948, a vorbit despre ce condiţii sunt la Craiova la momentul actual.
Conform celor spuse de managerul Craiovei, echipa stă foarte bine şi s-ar afla chiar în primele 3 din România!
„Suntem între primele 3 din Liga 1, din punctul de vedere al situaţiei financiare. Primele şi salariile sunt la zi, toate plăţile către furnizori sunt la zi, stăm la cele mai bune hoteluri tot timpul, plecăm cu două zile înainte la fiecare meci, deci jucătorii au cele mai bune condiţii pentru a face performanţă şi ar promova în Liga 1. Avem un buget nelimitat.
Aşa e în momentul de faţă, nu ştiu ce se va întâmpla mai târziu. Avem disponibil tot ceea ce necesită jucătorii, absolut orice”, a declarat Bornescu în direct la GSP Live.
Craiova este favorită la promovarea directă în Liga 1. Oltenii ocupă prima poziţie în play-off, cu 46 de puncte, 4 peste CS Mioveni, echipa de pe primul loc de baraj (3).
Clasament complet play-off Liga 2:
1. U Craiova 1948 46p
2. Rapid Bucureşti 43p
3. Mioveni 42p
4. Dunărea Călăraşi 39p
5. Csikszereda 36p
6. Politehnica Timişoara 33p
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cs u craiova 1948, liga 2, play off liga 2